Contra exploatării aurului de la Roşia

8Comentarii
Contra exploatării aurului de la Roşia
În Bucureşti şi în 12 mari oraşe din Transilvania, inclusiv Oradea, au fost lipite duminică noapte mii de afişe de protest faţă de controversatul proiect de exploatare intensivă a aurului de la Roşia Montană.

Dat fiind că extragerea minereurilor cu ajutorul cianurilor a mai provocat în ianuarie 2000 un mega-scandal internaţional după poluarea masivă de către SC „Aurul” Baia Mare a unor râuri din ţară dar şi a Tisei, campania actuală denunţă publicitatea pe care o face Gabriel Resources, proprietarul Roşia Montană Gold Corporation prin ziare şi televiziuni, inclusiv pe TVR1.

Asociaţia Mindbomb, care semnează afişele, apreciază proiectul ca „extrem de nociv pentru România” şi îşi susţine campania punând problema poluării mediului din România „în relaţie cu corupţia fără chip a statului şi a administraţiilor locale, nu în ultimul rând a individului, care erodează din interior societatea românească”.

Preşedintele Băsescu apare pe unul din afişe suflat cu aur, alături de mesajul „Lingoule” şi declaraţia lui de susţinere a proiectului făcută în campania electorală din 2004 la Alba Iulia: „Proiectul este o datorie de onoare faţă de Ţara Moţilor, împotriva demagogiei şi împotriva dorinţei unora de a se îmbogăţi”. În subsolul afişului mai e trecut: „Cianura a ajuns pe masa lui Băsescu…Să trăieşti bine!”.

Alte două afişe care pot fi văzute în Oradea lângă Podul de la Informatica sau aproape de Parcul Olosig îi vizează pe premierul Tăriceanu şi pe ministrul Mediului, Sulfina Barbu.

„Pentru prima dată în România opinia publică şi câteva instituţii publice fac front comun contra unei afaceri păguboase pentru noi toţi, demonstrând astfel că România nu mai este paradisul escrocilor. Proiectul de la Roşia Montană pune în pericol viaţa în Ţara Moţilor, deschizând calea producerii celui mai mare dezastru ecologic din Europa de est. Ca de atâtea ori în istoria recentă, marile companii, sprijinite de politicieni lucrează împotriva oamenilor pentru a-i îmbogăţi necinstit pe câţiva indivizi cinici. După ei potopul!” se mai arată în comunicatul postat şi pe pagina de Internet www.mindbomb.ro

CNA a apreciat în şedinţa din 14 martie că spoturile TV ale proiectului minier de la Roşia Montană nu încalcă Legea Audiovizualului şi regulile de publicitate.

 

Cristian Horgos



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor