Contracte semnate in cadrul programului Casa Verde

Contracte semnate in cadrul programului Casa Verde
Pentru că suma alocată Bihorului s-a epuizat nu se mai preiau dosare.

Solicitanţii bihoreni a căror cereri de finanţare au fost aprobate conform listei afişate pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu Bucureşti www.afm.ro în data de 27 ianuarie trebuie să se prezinte la sediul APM Bihor pentru semnarea contractelor de finanţare nerambursabilă. „Aceştia pot veni de luni până joi între orele 8:30-12:00, 13:00– 16:00, iar vinerea între orele 8:30: 12:00”, a precizat Ovidiu Dăescu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor.

Depuneri

Conform statisticilor APM, bihorenii dornici să se încălzească verde au depus până pe data de 1 februarie 1.015 cereri de finanţare. Dintre acestea 800 de dosare au fost evaluate şi 699 aprobate. Numărul dosarelor respinse se ridică la 101 iar cele decontate la 97.

Conform ghidului de finanţare, se consideră renunţarea la finanţarea aprobată neprezentarea solicitantului pentru semnarea contractului de finanţare în termen de 60 de zile de la comunicarea aprobării dosarelor de finanţare, respectiv publicarea pe site-ul AFM a listei dosarelor de finanţare aprobată. După semnarea contractului şi achiziţionarea instalaţiei , beneficiarii finanţării vor depune la sediul APM Bihor un dosar de decontare, care va cuprinde cererea de tragere, contractulde execuţie, în copie legalizată, factura fiscală În copie;documente bancare privind achitarea facturilor fiscale proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor în original şi certificatul de garanţie emis de producător pentru instalaţie, în copie.

Factura depusă în vederea decontării trebuie să fie emisă înainte de data depunerii cererii de tragere şi după data semnării contractului de finanţare nerambursabilă.

Administraţia Fondului pentru Mediu finanţează cheltuielile eligibile efectuate după data semnării contractului de finanţare nerambursabilă, dar nu mai mult de suma prevazută în contract.

Ulterior verificării şi stabilirii documentelor aferente cererii de tragere, personalulAdministraţiei Fondului pentru Mediu sau reprezentanţii instituţiilor desemnate pentru controlul Programului Casa Verde pot efectua o vizită la punctul de lucru unde se implementează proiectul. Beneficiarul este obligat să prezinte toate documentele solicitate care au legătură cu proiectul odată cu efectuarea controlului”, a concluzionat directorul APM Bihor.

S.Al.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase