Contributii la pensii platite retroactiv

Contributii la pensii platite retroactiv
Contribuţia la pensii se poate plăti retroactiv pe cel mult cinci ani.

Veşti bune pentru anumite categorii de persoane în ceea ce priveşte contribuţia de asigurarisociale. Până la 31 decembrie 2010 pot să-şi plătească aceste contribuţii retroactiv pe cel mult cinci ani. „Am avut multe solicitări în acest sens din partea persoanelor care lucrează fără carnet de muncă, cu drepturi de autor, dar şi a persoanelor cărora le lipseau câţiva ani sau câteva luni pentru a putea beneficia de pensie întreagă”, ne-a declarat Leontin Ţîrle, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bihor.

Până în 31.12.2010

Conform OUG 99/2010, prin derogare de la prevederile Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale, pentru perioadele în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia. „Persoanele interesate pot să încheie un contract de asigurare socială, pâna la data de 31 decembrie 2010 cu casa de pensii din raza teritorială de domiciliu sau reşedinţă”, ne-a precizat Leontin Ţîrle.

Plata contribuţiei de asigurări sociale se poate face pe perioada ultimilor cinci ani, anteriori datei de încheiere a contractului de asigurare socială. Baza lunară de calcul la care se achită contribuţia o constituie cel puţin valoarea unui salariu de bază minim brut pe ţară, reglementat de legislaţia în vigoare pentru fiecare din lunile pentru care se solicită efectuarea plăţii. Contribuţia de asigurări sociale datorată, se calculează prin aplicarea asupra bazei de calcul, a cotei contribuţiei de asigurări sociale pentru condiţii normale de muncă, reglementată de legislaţia în vigoare pentru perioadele pentru care se solicita efectuarea plăţii. „Plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2010”, a subliniat directorul CJP Bihor.

Baza lunară de calcul la care se achită contribuţia de asigurări sociale, se utilizează la stabilirea cuantumului pensiei din sistemul public de pensii.

D.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !