Controale la pâine

4Comentarii
Controale la pâine
ORADEA – Luna aceasta Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Bihor a controlat 37 de agenti economici, comercianti de pâine si produse de panificatie.

Fiecare s-a ales cu câte un proces verbal de constatare a contraventiei, pentru nerespectarea normelor cu privire la calitatea, modul de etichetare si comercializare a produselor.

„S-au verificat 5.032 kilograme de pâine si produse de panificatie, la toate constatându-se abateri”, a specificat Cristiana Bigan, director executiv la OJPC Bihor. Au fost aplicate 30 de amenzi contraventionale , în valoare totalã de 11.700 lei. Sapte comercianti au scãpat doar cu avertismente.

Abateri

Valoarea produselor cu deficiente s-a ridicat la 9.375 lei. „Aceste produse au fost oprite temporar de la comercializare, stabilindu-se termene ferme pentru remedierea deficientelor”, a spus directorul OJPC Bihor. Se pare cã modalitatea de a comercializa pâinea lasã de dorit în toatã tara, din informatiile comunicate de OJPC Bihor reiesind cã s-au constatat abateri la 94% din agentii economici controlati, la nivel national.

Cele mai frecvente nereguli sunt comercializarea pâinii si produselor de panificatie cu modificãri organoleptice si fizico – chimice, în afara datei durabilitãtii minimale stabilite de producãtori si fãrã informatii care sã permitã cumpãrãtorului sã-si aleagã sortimentul dorit.

Claudia Curta

 



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor