Controalele de rutină, interzise

2Comentarii
REŞIŢA – Conform noului Cod Rutier, şoferii au dreptul să întrebe agentul de circulaţie din ce motiv au fost traşi pe dreapta.

Astfel, în cazul în care un agent opreşte o maşină, trebuie să îndeplinească anumite obligaţii: să se deplaseze până în dreptul uşii şoferului, să salute şi să se adreseze cu formula: „Sunt (gradul, numele şi unitatea de poliţie din care face parte)“, după care să solicite pe un ton politicos, dar ferm, să i se înmâneze actele. De asemenea, trebuie să îi comunice şoferului motivul opririi, abaterea comisă şi sancţiunea prevazută de lege.

Este interzis controlul de rutină, oprirea maşinilor urmând a se face numai când, prin observare directă ori cu mijloacele tehnice certificate, se constată încălcarea regulilor de circulaţie.

În momentul opririi, agentul trebuie să efectueze semnalul de oprire regulamentar, cu braţul pe timp de zi, iar pe timp de noapte cu bastonul reflectorizant. În ambele situaţii, poliţistul poate folosi şi fluierul.

Doina Rolea
doina.rolea@informmedia.ro



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor