Controlează taberele şcolare

1Comentariu
BIHOR - 15 tabere şcolare din Bihor vor fi verificate în următoarea săptămână de echipe combinate ale Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS), Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) şi Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor (OPC) Bihor.

După cazul Năvodari, unde mai mulţi copii, inclusiv din Bihor, s-au îmbolnăvit cu salmonella, ministrul Sănătăţii a dispus controale în taberele din toată ţara.
Taberele de la Şuncuiuş, Remeţi, Roşia şi Valea Brătcuţei ţin de Direcţia Judeţeană pentru Tineret (DJT) Bihor, celelalte aparţinând unor şcoli sau unor confesiuni religioase: Holod, Tinca, Pădurea Neagră etc. Mai notăm că tabăra Gaudeamus de la Stâna de Vale este în renovare.

„Noi vom verifica aprovizionarea cu apa potabilă, evacuarea reziduurilor, starea igienico-sanitară a bucătăriilor, grupurilor sanitare şi anexelor, analizele medicale ale personalului şi cunoştinţele despre igienă ale acestuia”, precizează dr. Corina Fonoage, din cadrul ISS Bihor.

Responsabilii DSV vor controla modul de păstrare, preparare şi servire a hranei, iar inspectorii OPC vor urmări calitatea şi provenienţa produselor alimentare.

Fără aviz de funcţionare

Şeful DJT Bihor, Marius Chipurici, declară: „În taberele noastre montane nu există condiţii pentru toxiinfecţii alimentare. În câteva zile se va deschide şi tabăra de pe Valea Brătcuţei. Cât priveşte taberele private sau confesionale, nici una nu ne-a cerut aviz de funcţionare după cum prevede legea, aşa încât ar trebui închise”.

Mai notăm că astăzi vor reveni în tabăra de la Şuncuiuş consilierii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor pentru a-i pune în gardă şi pentru a discuta cu tinerii riscurile asupra sănătăţii a fumatului şi consumului de alcool sau droguri ilegale. Acţiunea face parte din campania „Vacanţă fără praf”, care a mai cuprins o vizită similară, în urmă cu o săptămână, în tabăra de la Remeţi.

Taberele private sau confesionale nu ne-au cerut aviz de funcţionare după cum prevede legea, aşa încât ar trebui închise.
Marius Chipurici

 

Cristian Horgoş

Taguri: ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor