Conturile celor „expuşi politic”, în siguranţă

Directorul BNR Bihor, Florica Floruţiu, consideră că ar putea fi vorba doar despre o interpretare greşită a termenului de „persoană expusă politic”. Şi nicidecum că vreo bancă ar cere informaţii despre culoarea politică a clienţilor.

Cu atât mai mult, directorul BNR Bihor exclude ipoteza ca vreo bancă să blocheze conturile clienţilor din acest motiv. Potrivit PRO TV, informaţie preluată ulterior şi de  tabloidul Click, „în cadrul procesului de colectare a datelor personale, unele bănci cer ca, în formulare, clienţii să precizeze şi apartenenţa politică sau numele organizaţiilor din care aceştia fac parte. Clienţii băncilor mai au aproximativ o lună pentru a-şi actualiza datele de contact, în caz contrar urmând a le fi blocate conturile”.

Bancherii neagă

Capii mai multor bănci din Oradea susţin că în normele lor interne nu există asemenea prevederi. Directorul BNR Bihor, Florica Floruţiu consideră că  discuţia  s-ar fi putut crea pe baza aplicării Legii 656 privind spălarea banilor. Şi a  faptului că toate băncile se află într-un proces de actualizare a bazei de date despre clienţi. Regulamentul 9/2008 dă dreptul băncilor să-şi elaboreze propriile norme  şi acestea trebuiau aplicate în maxim 90 de zile de la aprobare. Conform acestora, fiecare client se încadrează într-un anumit grad de risc în funcţiei de specificul  fiecărui client.

„Se cer informaţii despre funcţia publică, dar cred că au apărut confuzii  din interpretarea termenului de persoană expusă politic, adică acea persoană fizică care exercită funcţii publice. Dar şi membrii familiilor acestor persoane sau asociaţii cunoscuţi ai acestora. Funcţiile publice se referă la şeful statului, poziţii în Guvern, la secretarii de stat, dar şi la ofiţerii de rang înalt, conducătorii unor instituţii din administraţia publică, la cei din conducerea Curţii Supreme sau a Curţii de Conturi. Aceste persoane sunt cotate cu risc sporit deoarece prin importanţa poziţiilor pe care le deţin pot exercita influenţă, trafic de influenţă şi sunt suspecte de terorism şi spălare de bani.Tranzacţiile acestora sunt urmărite”, spune directorul Florica Floruţiu.

Nu e limitare

„Fiecare client atunci când intră în raport cu banca trebuie să furnizeze anumite date. Atât timp cât  nu e o limitare, nu e discriminare e o măsură ca oricare alta care  permite o discuţie. Atât timp cât nu generează situaţii în care omul să nu poată avea acces la bani, e o informaţie ca oricare alta. La fel cum banca trebuie să raporteze fiecare tranzacţie până la un anumit nivel, dar asta nu-l împiedică pe posesorul contului să meargă zilnic la banacă să facă depuneri sau să scoată bani”, spune unul dintre directorii unei bănci orădene.

Veronica Bursaşiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase