Conversia creditelor din franci elvețieni în moneda națională din ce în ce mai aproape de realitate

Reactualizat la:
5Comentarii
Avocat Simona Pașcu
Avocat Simona Pașcu
În data de 18 octombrie, a.c. a fost votată în parlament Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Dacă până nu de mult o astfel de lege era doar un vis frumos pentru consumatorii care au contractat credite în CHF, în prezent acest vis este aproape de a deveni realitate.

Prin proiectul de lege mai sus amintit, se prevede posibilitatea persoanei care a contractat un împrumut de la o instituţie bancară sau nebancară, în franci elveţieni să solicite ca rata creditului să fie achitată în lei, făcându-se astfel conversia între francul elveţian şi moneda naţională în care îşi încasează veniturile consumatorii.

Este important de observat faptul că noua lege prevede că acestei conversii, adică trecerea de la creditul în franci elveţieni la creditul în lei, i se va aplica cursul de schimb de la data la care persoana a luat împrumutul. Anii 2007, 2008,2009 fiind anii în care s-au încheiat cele mai multe contracte şi în care valoarea francului elveţian era foarte scăzută. Prin aplicarea cursului valutar din acei ani, noua lege aduce o scădere semnificativă a ratelor lunare pe care trebuie să le achite consumatorii.

Modalitatea prin care se va efectua această conversie este simpla semnare a unui act adiţional, fără ca instituţiile bancare sau nebancare să poată prevedea costuri sau garanţii suplimentare.

Dispoziţiile acestei legi urmează a se aplica şi contractelor de credit care au fost vândute/cesionate, posibilitatea modificării contractelor din franci elveţieni în moneda naţională se acordă şi persoanelor care au fost executate silit, indiferent de stadiul în care se află executarea silită, caz în care consumatorul se poate adresa instanţei pentru recalcularea debitului.

De prevederile prezentei legi beneficiază şi persoanele care au procedat deja la conversia creditelor, existând posibilitatea ca acestor persoane să le fi restituite sume de bani în baza legii noi.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor