Convocaţi la şedinţă

Convocaţi la şedinţă
ARAD – Aleşii municipali au fost convocaţi, sâmbătă, la o nouă şedinţă CLM, pentru joi, cu începere de la ora 14.00. Pe ordinea de zi a şedinţei se regăsesc pentru moment doar 19 proiecte de hotărâri şi două informări.

În plus, nici unul dintre proiectele ce vor fi supuse votului nu par să creeze animozităţi între consilierii locali, fie ei ai Opoziţiei, fie din tabăra Puterii (şi ea divizată). Singurul proiect care a ridicat probleme la vot şi nu a fost adoptat din cauza consilierilor liberali în trecut este proiectul privind interzicerea garării în municipiu, un proiect la care însă executivul ţine foarte mult.

Printre proiectele cu greutate pentru arădeni şi care ar putea atrage diverse comentarii şi acuze din partea aleşilor se numără proiectul privind creşterea tarifelor pe care arădenii le vor plăti pentru căldura din calorifere.

Posibile probleme

În rest, proiectele nu ar trebui să ridice probleme în consiliu (e vorba de o serie întreagă de PUD-uri, de o evacuare dintr-o casă ocupată ilegal, de stabilirea ordinii de prioritate pentru repartizarea locuinţelor din fondul locativ de stat etc.).

Totuşi, ţinând cont de atitudinea foştilor aliaţi în ultima şedinţă de CLM, când liberalii şi democraţii au sărit unii la gâtul celorlalţi (încă subtil, ce-i drept), în frunte chiar cu liderii lor (primarul şi viceprimarul), şedinţa de vineri ar putea fi încă una spectaculoasă. În plus e posibil ca Primăria să introducă pe ordinea de zi şi alte proiecte, care nu şi-au găsit loc din prima aici.

Adriana Barbu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase