Copaci daţi spre „adopţie”

ORADEA – Centrul Regional de Supraveghere Ecologică (CRSE) şi-a propus să finalizeze programul de adopţie al arborilor de pe malul Crisului. Orădenii care doresc să se alăture luptei împotriva betonării malului Crisului Repede pot adopta un arbore.

Pâna în luna august, reprezentantii CRSE vor lua parte la diferite activitati în cadrul campaniei „Lasati Crisul verde!”, cu scopul de a sensibiliza populatia si autoritatile în privinta efectelor negative pe care le-ar putea avea betonarea malului. „Activitatea are mai degraba o semnificatie morala, fara a avea vreo implicatie financiara sau legala.

Ne-am gândit ca ar avea un impact mai mare asupra celor ce iau drujba în mâna, daca fiecare arbore ar avea câte un parinte adoptiv”, explica Mircea Negrau, din partea CRSE. Pâna în momentul de fata, CRSE a catalogat arborii de pe mal, urmând sa se faca placutele.

 

Pentru un Cris verde

Organizatia a lansat, în urma cu doua saptamâni, o campanie cu titlul „Lasati Crisul verde!”, care urmareste împiedicarea lucrarilor de amenajare a Crisului Repede între Podul Dacia si Podul din Centru si oferirea de solutii alternative, care sa nu afecteze natura. Printre altele, CRSE va distribui 5.000 de brosuri, organizând totodata o serie de dezbateri publice si implicând astfel cetatenii. „E usor sa spui ca vrei sa ramâna verde malul.

Dar noi vrem sa realizam un proiect alternativ, prin care sa punem în valoare habitatul. Vom face o amenajare peisagistica pe portiunea Pod Dacia – Pod Decebal, aspect de care se va ocupa Ordinul Arhitectilor, iar daca nu ne place ce ne propun, vom face un concurs de idei”, sustinea Mihai Togor, presedintele CRSE, în cadrul conferintei de lansare a campaniei. Proiectul initiat de CRSE este finantat de Fundatia pentru Parteneriat (FP) din Miercurea Ciuc cu suma de 15.644 RON, valoarea sa totala fiind de 17.500 RON.

Monica Mateiu

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase