Copii educati din punct de vedere rutier

De Alexandra Lăzureanu
Reactualizat la:
Statistici îmbucurătoare
Statistici îmbucurătoare
Miercuri, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, s-a desfăşurat festivitatea de premiere şi evaluarea Proiectului de educaţie rutieră „Colţul Micului Pieton”.

Pe lângă premii, care au constat în cursuri de perfecţionare a cunoştinţelor în domeniul tehnologiei informaţiei – ECDL şi în domeniul lingvistic – Cambridge, aplicarea la unul dintre cursurile Equalskilles sau Young Learners, manual de pregătire ECDL şi un caiet de exerciţii pregătitoare Equalskills pentru câştigătorii claselor primare şi în cursuri de testare a capacităţii ECDL Start Plus, KET (Key English Test), pentru cei de la gimnaziu, micuţii vor avea de asemenea ocazia să viziteze gratuit Turnul Primăriei, la sfârşitul lunii mai. În altă ordine de idei, concluziile desprinse de organizatori, în urma unor statistici, au fost îmbucurătoare.

Mai exact, numărul accidentelor rutiere în care au fost implicaţi copii este în scădere în judeţul nostru şi în acest an, iar în 2011 şi 2012, nici un copil nu a decedat în urma unor accidente rutiere din propria vină. Acest fapt duce la concluzia că cei trei factori principali în educaţia (rutieră) a unui copil, adică părinţii, şcoala şi Poliţia, au reuşit, prin campanii preventive, prin informaţii preţioase şi prin exemple, să influenţeze micuţii în direcţia dorită.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !