Copii implicati in proiecte

De Alexandra Lăzureanu
Colaborează cu poliția
Colaborează cu poliția
Copiii vor fi implicaţi și ei activ în numeroase concursuri educativ – preventive, iar cei mai merituoşi vor fi cooptaţi în reţeaua de voluntari a Poliţiei Bihorene.

O altă componentă a educaţiei preventive în şcoli o reprezintă informarea părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copiilor cu privire la principalele reguli pe care trebuie să le discute cu copiii pentru a preveni victimizarea acestora sau implicarea lor în fapte de natură antisocială, accentul punându-se pe modalitatea în care părinţii, prin exemplu lor, respectiv comportamentul preventiv adoptat în orice situaţie, pot contribui semnificativ la creşterea gradului de siguranţă al celor mici.

Educaţie rutieră în şcoli

Pentru că siguranţa copiilor constituie una dintre priorităţile poliţiştilor rutieri, aceştia se vor afla în apropierea şcolilor amplasate pe arterele intens circulate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor. Vor fi reactivate patrulele şcolare de circulaţie împreună cu reprezentanţii unităţilor şcolare, pentru deplasarea în siguranţă a elevilor în zona unităţilor de învăţământ, patrule care vor acţiona potrivit Regulamentului specific. Împreună cu factorii decizionali din unităţile de învăţământ se va stabili Calendarul de activităţi pe linie de educaţie rutieră ce vor fi desfăşurate la clase, în comun cu cadrele didactice. Poliţiştii vor prezenta materiale de prevenire pe teme rutiere, care cuprind aspecte cazuistice privind accidente rutiere şi recomandări specifice, pe categorii de vârstă. Pentru siguranţa elevilor, vor fi identificaţi toţi deţinătorii de autovehicule destinate transportului şcolar. „Aceştia vor fi instruiţi cu privire la obligaţiile ce le revin în vederea asigurării unei stări tehnice corespunzătoare şi a utilizării acestor mijloace strict conform destinaţiei”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, inspector principal de poliție Alina Dinu.

 

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !