Copii învăţaţi să se bucure când oferă un cadou

Copii învăţaţi să se bucure când oferă un cadou
Din 6 decembrie începând, toţi elevii de la Şcoala Oltea Doamna au „comis” un gest care ar putea fi dat exemplu şi altor copii.

Graţie dascălilor, şcolarii din clasele primare şi gimnaziale au reuşit să aducă un zâmbet şi o bucurie mai multor copii orfani şi unor vârstnici singuri. Elevii au fost provocaţi la o acţiune de amploare, al cărei scop (propus de profesori) a fost dublu: inocularea în sufletul elevilor a sentimentului de bucurie a dăruirii şi aducerea unui strop de zâmbet unor copii bolnavi, orfani şi vârstnici singuri.

Marea provocare

Puştii (chiar şi cei mai egoişti) au adus la şcoală jucării, haine şi dulciuri de care s-au putut lipsi acasă, le-au adunat, au format 300 de pacheţele şi o delegaţie de elevi şi corul şcolii, conduşi de câţiva profesori şi învăţători le-au dus în 6 decembrie copiilor cu probleme medicale de la Spitalul de Recuperare din Băile 1 Mai, în 8 decembrie la Centrul Social de la Cighid, în 15 decembrie vârstinicilor de la la căminul aflat la Ciutelec.
Elevii au împărţit darurile date din suflet de ei celor mai puţin norocoşi ca ei şi i-au colindat. Şcolarii au fost răsplătiţi cu aplauze şi lacrimi de bucurie şi mulţumire.

Toată marea acţiune a fost coordonată la nivelul şcolii de către consilierul educativ Florentina Socolan, iar directorii, profesorii Mircea Mitran şi Peter Gyori au plătit chiar ei transportul asigurat de firma Tesan.

O.Ş.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !