Copii multi la targul din Cetate

Reactualizat la:
Copii multi la targul din Cetate
Târgul din Şanţul Cetăţii din Oradea a atras zeci de vizitatori, majoritatea copii.

Şanţul Cetăţii din Oradea a adunat duminică, 18 septembrie, câteva zeci de crescători de păsări şi animale mici, dornici să-şi valorifice produsele. Dar cum socoateala de acasă nu se prea potriveşte cu cea din târg, mulţi crescători se plângeau că nu au prea făcut vânzări. „Se vede că nu prea are lumea bani. Nu am vândut mare lucru”, a declarat Dan Sicoe, care a venit tocmai de la Arad cu raţe, găini şi fazani. Timpul frumos a avut şi el o contribuţie. Unii fermieri spun că majoritatea cumpărătorilor a ales să mai profite de timpul bun pentru a se duce la iarbă verde sau la piscină, în loc să vină la târg.

Vizitatori

Totuşi, cei care au trecut pragul târgului au avut doar de câştigat. Preţurile, negociabile, ca la piaţă. Astfel, Adi Cionca din Albeşti cerea pentru un porumbel Strasser de la 50 de lei în sus, în funcţie de penaj, dimensiuni şi formă. „Creşterea porumbeilor este pentru mine un hobby. Nu-i ţin pentru câştig”, spune Adi Cionca.

Un papagal Marele Alexander se vindea cu 200 de lei, un păun cu 600 de lei, un canar cu 40 de lei, o pereche de Găini de porţelan cu 100 de lei şi o găină din rasa Brahma 50 de lei. Un iepure femelă din rasa Uriaşul gri german, de nouă săptămâni, avea preţul de 250 de lei, dar proprietarul se mulţumea şi cu 200 de lei.

Şi de această dată, copiii au fost cei mai curioşi vizitatori ai târgului de păsări şi animale mici organizat de Asociaţia crescătorilor „Nufărul”. Porumbeii, papagalii, canarii, găinile, raţele, iepurii, şi, mai ales căţeii, erau admiraţi şi ciufuliţi de copii.

Printre cale mai deosebite exemplare de la târg au fost trei pisici siameze pentru care proprietara cerea 300 de lei pe bucată.

O fetiţă, Paula Nan, cerea pentru un căţel Teckel sârmos 100 de euro. „Merită banii pentru că este bun la vânătoare de vizuină şi la şobolani”, explica fetiţa. O altă feţiţă de 9 ani, Denisa Fildan, a fost atrasă de un purceluş de Guineea şi ar vrea ca Moş Nicolae să-i aducă unul. Căţeii din rasa Bichon albanez aveau şi ei priză la copii. Alexandra Silaghi de doar doi ani şi jumătate nu se putea despărţi de un astfel de căţel. Proprietara cerea pe acesta 700 de lei.

Tot la categoria exemplare deosebite trecem şi trei căţei de Lup alb care costau 200 de euro bucata. Cei care au pierdut târgul de duminică vor avea ocazia să participe la următorul în 16 octombrie.

D.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase