Copiii, despre obiceiurile de Paşte

Copiii, despre obiceiurile de Paşte
ORADEA – „Se zice că ouăle roşii nu se strică tot anul.” „Cojile de ouă se pun pe ogor, să rodească pământul.” „Ouăle roşii se sfinţesc şi se pun în coşul cu seminţe când se duce la semănat, să fie recolta bogată”.

Gătiţi ca de sărbătoare, elevii calsei a II-a F de la Şcoala Onisifor Ghibu şi-au etalat cunoştinţele despre Paşte şi tradiţiile româneşti din diverse zone ale ţării, în cadrul unei lecţii deschise la care au participat cadre didactice de la catedra de religie, conducerea şcolii şi părinţii micuţilor gătiţi ca de sărbătoare.

„Lecţia a avut şi activitate practică, fiecare dintre cei 15 copii a primit ouă şi unelte necesare pentru încondeiere. Am structurat ora astfel încât la început am vorbit despre tradiţiile româneşti de Paşte iar pe final am ajuns şi la cele din Europa”, spune Ana Goidaci, învăţătoarea clasei.

Pe lângă „joaca” cu încondeiatul ouălor, activitate ce a dat liber imaginaţiei micuţilor, elevii au avut un moment dulce la finalul orei, când, în ghivecele pregătite de învăţătoare, au găsit câte un ou kinder şi alte bunătăţi.

Cristina Ghilea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase