Copiii şi bunicii, călătorie în lumea poveştilor

Copiii şi bunicii, călătorie în lumea poveştilor
Luni, 25 noiembrie 2013, de la ora 18.00, cu mic, cu mare, părinţi, bunici, pitici, orădenii sunt invitaţii dezvoltatorului imobiliar ARED la Teatrul Regina Maria.

Spectatorii vor participa la un spectacol care reuneşte, interactiv, unele dintre cele mai cunoscute şi apreciate povesti ale copilăriei.“Poveşti jucăuşe ” este un spectacol pentru copii dar la care vor asista cu plăcere şi cei mari; un spectacol muzical, interactiv, o adevărată călătorie în lumea povestilor. Spectacolul le va prilejui copiilor o întâlnire cu cunoscutele basme “Scufiţa Roşie”, “Capra cu 3 iezi”, “Cenuşăreasa” şi “Albă ca Zăpada”. Nu putea fi uitat nici celebrul Lup. De data aceasta, însă, avem de-a face cu “poveşti jucăuşe” în care renumitul Lup – care de obicei îşi schimbă doar părul dar naravul ba – va fi un pic altfel. Organizatorii promit „un spectacol precum o fabulă, cu o morală pe gustul tuturor: în viaţă e bine să fii bun şi ascultător, harnic si răbdător, să ajuţi pe oricine, căci de fapt te-ajuţi pe tine!Elvira Rimbu, Petre Panait, Anca Rusu şi Serban Borda, actori ai trupei Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria, vor da viaţă personajelor de poveste.

Intrarea este gratuită pentru copii şi parinti, în baza invitaţiei ridicate de la biroul de vânzări ARED aflat la parterul blocului nou, R18, din Oradea, strada Tudor Vladimirescu, nr 89.Informaţii şi rezervari la telefon 0751 021 500.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !