Copiii spun spun bun venit, primăverii

Copiii spun spun bun venit, primăverii
Şcoala cu clasele I-VIII „Nicolae Bălcescu” şi Asociaţia Pro Bambini organizează joi, 24 martie, de la ora 17:30, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” din Oradea, Gala Primăverii. Cu acest prilej va fi lansat volumul „Bun sosit primăvară” al elevilor din clasa a III-a B de la Scoala „Nicolae Balcescu”.

Autografe

„Volumul cuprinde creaţii ale elevilor: poezii, compuneri, ghicitori şi aritmografe. Pentru că în luna martie este sărbătorită femeia, cartea lansată de copii este închinată mamei. Elevii vor acorda, joi, primul lor autograf. În acest fel şi-au propus ei să aducă zâmbetul în sufletul şi pe chipul mamelor lor, dar şi în inimile femeilor care vor fi prezente la manifestare”, spune profesoara Stela Tăut, coordonatoarea acestei acţiuni.

De asemenea, orădenii care vor lua parte la eveniment se vor putea delecta cu un spectacol de dans, muzică şi gimnastică susţinut de copiii de la Scoala Nicolae Balcescu (Ana-Maria Mihăieş, Raul Popa, Ioana Rotar şi Andreea Pop etc.).

La manifestare vor participa şi musafirii Scolii Balcescu din Spania, Italia, Marea Britanie, Finlanda, Turcia şi Franţa. Aceştia sunt prezenţi la Oradea în cadrul Proiectului European Comenius „Plurilingvism: identitate şi diversitate”, care a debutat în anul 2010.

V.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !