Copil batut si inchis in dulap

De Cristian Horgoș
Copil batut si inchis in dulap
Imagini şocante într-o casă din Finis. Un copil din Ioaniş a fost descoperit de autorităţi printre pungile de făină din dulap, dezbracat şi bătut crunt.

Aceasta după ce vecinii au sesizat inspectorul de specialitate din Primăria Finis, iar mama şi-a declarat copilul dispărut. Lidia B. (33 ani), din satul Ioaniş, este cercetată de poliţiştii beiuşeni pentru rele tratamente aplicate minorului, după ce mezinul familiei, în vârstă de 7 ani, a ajuns în spital plin de contuzii şi o plagă deschisă sub ochiul drept.

Decădere din drepturi

Alertat miercuri la amiază de vecinii femeii privind strigătele de ajutor ale copilului, inspectorul social al Primăriei Finiş a anunţat Poliţia prin 112. Iniţial, femeia a refuzat să dea explicaţii poliţiştilor şi asistenţilor Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DASPC) Bihor, pretinzând că băieţelul a dispărut de acasă. El a fost găsit însă de reprezentanţii autorităţii în dulapul din bucătărie, dezbrăcat şi învineţit de lovituri. Ca atare, micuţul a fost spitalizat, iniţial în Beiuş iar apoi la Spitalul Municipal „Gavril Curteanu”. Ulterior , Lidia B. A recunoscut că şi-a bătut copilul.

Femeia riscă, pe lângă dosarul penal, şi decăderea din drepturile părinteşti. Medicii legişti au stabilit că loviturile şi plaga de sub ochi provin în urma unor lovituri cu o bucată de lemn. Până la finalizarea anchetei, minorul a fost preluat de DGASPC pentru evaluare şi consiliere. Femeia mai are în îngrijire încă trei copii, spune primarul de Finiş, Ioan Florian Man. Şeful Primăriei Finiş spune că este a patra oară în acest an când intervine cu Poliţia la această familie de romi. „Am mai fost sesizaţi de către cadrele didactice care au văzut că elevul este bătut. Mai are şi alţi copii, dar se pare că pe ceilalţi îi îngrijeşte şi numai pe acesta îl bate. Îl pune să doarmă afară şi nu îi dă să mănânce. Nu este prima dată când acest copil este luat de autorităţi. Au luat copilul acasă ca să nu plătească amenzi. Copilul a avut nasul rupt, mama zicea că a căzut din pod. Acum femeia are dosar penal, va plăti amendă, poate va lua copilul înapoi şi îl va bate din nou pentru că a plătit amendă”.

 

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !