Copil de trei ani decedat de la o shaorma infestată cu salmonela

De Andreea Pintea
6Comentarii
Copil de trei ani decedat de la o shaorma infestată cu salmonela
Tragedia s-a produs în Capitală, iar din câte se pare copilul ar fi mâncat o shaorma infectată cu salmonela. Părinții lui sunt în stare gravă.

BUCUREȘTI. „Băieţelul a decedat aseară – n.r. vineri, în spital, iar părinţii se află într-o stare deosebit de gravă şi sunt internaţi. Ne rugăm pentru ei să scape cu bine. Fiind adulţi au şanse mari să supravieţuiască acestei infecţii cu salmonela. O familie în componenţa căreia se afla şi un copil a consumat o shaorma într-un fast food din Bucureşti şi au ajuns la spital. Copilul din păcate a decedat”, a declarat, pentru Mediafax, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorului, Costel Stanciu.

Acesta a precizat că salmonela, bacteria din cauza căreia a murit băieţelul, se transmite prin ouăle de raţă, prin sosurile folosite la shaorma sau prin intermediul mâinilor murdare.

„Decesul a fost cauzat de o bacterie numită salmonela care provoacă salmoneloză, o boală destul de gravă şi în unele situaţii se lasă cu deces, în special la copii, de aceea le-aş sugera părinţilor să evite cu cât pot cu putinţă să le ofere copiilor alimente pregătite în fast food. Salmonela se transmite prin intermediul ouălor de raţă şi a preparatelor alimentare realizate cu materii prime crude sau se poate transmite şi prin intermediul mâinilor murdare”, subliniază Costel Stanciu.

Reprezentanţii Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti au confirmat, pentru Mediafax, că băieţelul de trei ani a decedat vineri.

În acest caz, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au precizat, pentru MEDIAFAX, că procurorii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

Infecţia cu salmonela se manifestă prin vărsături, dureri musculare, iar procesul de refacere durează între 4 şi 7 zile.

Sursa: Mediafax



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor