Copil ucis de neglijenţa părinţilor

1Comentariu
Copil ucis de neglijenţa părinţilor
Ruda-Brad – La numai trei ani, un copil şi-a pierdut viaţa din vina părinţilor. Copilul Petru Şamu s-a născut cu o malformaţie de cord, în urmă cu trei ani, în satul Ruda-Brad, situat lângă municipiul Brad.

Vineri, în jurul orei 16, părinţii copilului au observat că starea băiatului s-a agravat şi au solicitat ajutorul paramedicilor. Potrivit părinţilor, ambulanţa a ajuns abia după o oră. Băiatul a fost transportat de urgenţă la spitalul din Brad, unde i-au fost acordate primele îngrijiri medicale.

În timpul nopţii, starea de sănătate a micuţului s-a înrăutăţit, motiv pentru care mama acestuia a solicitat să fie transferat la Spitalul Judeţean din Deva.

„Sâmbătă dimineaţă am văzut că băieţelului meu îi este tot mai rău. Mă temeam că va muri în braţele mele şi am vorbit cu medicul să-l transfere la spitalul din Deva. Datorită faptului că transporta un alt pacient, ambulanţa nu a ajuns la timp, iar copilul a murit la Brad, în spitalul unde a fost internat, sâmbătă, în jurul orei 17”, a spus, disperată, mama micuţului decedat, Tereza Şamu.

După ce au constatat decesul copilului, medicii au cerut efectuarea autopsiei, însă părinţii nu au fost de acord.

„Copilul suferea de o malformaţie de cord încă de la naştere, însă părinţii nu l-au dus la timp la control. Nu am putut stabili cu precizie diagnosticul pacientului, deoarece părinţii au refuzat ca micuţul să fie supus autopsiei”, a declarat directorul Spitalului municipal din Brad, doctor Viorel Bold.

Manuela Hriţac
Mădălina Furca



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor