Evenimentul a debutat încă de joi cu tradiţionalul târg de vară. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc sâmbătă după-amiaza. Imediat după acest moment au urcat pe scenă interpreţi din zonă: Ansamnlul folcloric Floare de colţ din Vadu Crişului, Metaphoric, Elena Şerb, Simona Briscan, Ionică Moroşanu şi denisa care a cântat în deschidere la Corina. Seara s-a terminat cu discotecă. Duminică, evenimetul a debutat cu o demonstraţie de karate. Rând pe rând au urcat apoi pe scenă Ansamblul Datina şi Georgiana Sărăcuţ, apoi Mădălina Ilea, Daniela Lele, Camelia Ilea, Romina Nemeş şi Partty Band. Seara de duminică a fost rezervată vedetelor: Sylvia şi DJ Ryno, Celia şi Deep Central. Totul s-a încheiat la lumina focurilor de artificii.
Corina la Zilele Aleşdului
Alături de Corina, care a cântat sâmbătă, Sylvia şi DJ Ryno, Celia şi Deep Central au fost vedetele care i-au bucurat pe aleşdeni la această ediţie a sărbătorii oraşului.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Astăzi și mâine sunt programate două meciuri în duelul județelor Bihor vs Satu Mare la nivel de Liga 3, Seria 10.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Constructor desemnat pentru Parcul de Specializare Inteligentă din Ștei. Termenul de execuție 6 luni
Valoarea ofertei câștigătoare este 17.900.370,36 de lei, fără TVA.
FC Bihor
FC Bihor vizează a patra victorie în fața bănățenilor de la Phoenix Buziaș într-un meci programat astăzi, 19 aprilie, în deplasare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, joi, o plângere a fostului prim-procuror al Parchetului Bihor, Vasile Popa, condamnat în 2020 la 6 ani de închisoare într-un dosar de corupție instrumentat de DNA.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Iepurașul vine cu distracție la ERA Park Oradea. Centrul comercial din Calea Aradului nr. 62 a dat startul sărbătorilor de Paști, cu o serie de evenimente și campanii atractive, ce se vor desfășura în perioada 19 aprilie - 7 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La 20 aprilie, municipiul Oradea își sărbătorește istoria prin marcarea a 105 ani de la intrarea trupelor române în oraș, evenimentul marcând instaurarea administrației românești în acest oraș de pe Crișul Repede.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!