Corişti vicecampioni naţionali

1Comentariu
Corişti vicecampioni naţionali
După ce corul Junior VIP din Cluj a luat locul I la secţiunea şcoli de muzică a Concursului Naţional de Muzică de la Vaslui, era culmea ca şi premiul I al secţiunii pentru şcoli de cultură generală să fie tot pentru nord-vestul ţării. CV Fiat Lux Oradea

Aşa că reprezentantul Liceului Teologic Greco-Catolic (LTGC) din Oradea, corul Fiat Lux, a primit premiul doi, la mică distanţă de corul din Orăştie, care a cântat muzică gospel în costume populare şi nici nu a respectat regulamentul privind numărul de elevi de liceu din cor. „La Gala de Premiere au fost invitate să cânte două coruri, Junior Vip şi noi, nu cei din Orăştie. Contestaţii la acest concurs nu se pot face… Când s-a anunţat premierea sala a rămas fără aplauze pentru că se aşteptau să ne dea locul I. Însă important e că am adus cinste oraşului nostru cu un premiu naţional la concursul echivalent cu olimpiada naţională. O altă distincţie acordată doar nouă din tot concursul, pe care eu o consider cea mai valoroasă, este cea din partea Fundaţiei Corale Madrigal «Marin Constantin», înmânată de reprezentanta Societăţii Române de Radiodifuziune”, spune dirijorul Antonia Nica, profesoară de educaţie muzicală la LTGC Oradea.

Preferaţi de sponsori

Totodată, corul Fiat Lux (Să fie Lumină – în latină) a fost singurul care a fost premiat de sponsorul principal, Hotel Europa precum şi de un sponsor anonim care le-a oferit coriştilor orădeni 600 de euro ca încurajare, în condiţiile în care premiul II a fost recompensat de organizatori cu 300 lei plus 50 lei pentru dirijor. Iar soliştii Denia Moşincat şi Ovidiu Lazăr au luat şi două premii de excelenţă.

Repertoriul Fiat Lux a cuprins piese pe 2, 3 sau chiar 5 voci: „Cristos a înviat” (Alexandru Podoleanu), „Iac-aşa” (Simeon Nicolescu), „La oglindă” (Timotei Popovici) – solist Denisa Moşincat, „Sâmbra copiilor” (Liviu Borlan), „Mi-e dor” (Timotei Popovici), „Sârba pe loc” (Gheorghe Danga) şi „In the jungle” (coloana sonoră a filmului The Lion King) – solişti Ovidiu Lazăr şi Denisa Moşincat). Dealtfel, piesa „In the jungle”, însoţită şi de mişcare scenică, a fost cântată şi în Gală.

Cor mic dar voinic

Cele 13 coruri calificate la finala derulată în mini-vacanţa de 1 Mai au fost jurizate de prof. univ. Gh. Duţică (Academia „George Enescu” Iaşi), prof. Valeria Ionescu şi prof. dr. Dumitru Sandulachi (ambii vicepreşedinţo al asociaţiei naţionale corale din România), lect. univ. Dr. Marcel Costea (Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti), Liliana Pispiris (Societatea Română de Radiodifuziune Bucureşti) şi Monalisa Prelipcean (inspector de muzică la Vaslui), care a fost şi sufletul organizatorilor.

Corul orădean, format din 22 de copii, inclusiv de la Liceul de Artă, Şcoala „Nicolae Bălcescu” şi colegiile naţionale „Emanuil Gojdu” şi „Mihai Eminescu” a fost cel mai mic din concurs, următorul fiind de 38 de copii. „Pentru scumpii mei copii vacanţa a însemnat repetiţie şi competiţie… dar, ca noroc, le place ce au de făcut…”, încheie dirijorul Antonie Nica.

Reciteşte articolul despre evoluţia Fiat Lux la inter-judeţeana de la Zalău:

Şi-au tras partea leului cu melodia „In the jungle” (9 aprilie)

 Forum
Vizualizează CV-ul corului Fiat Lux în fişierul ataşat CV_Fiat_Lux_Oradea.doc

 

Cristian Horgos



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor