Cornel Popa devine vicepreşedinte al Senatului

De Călin Corpaş
8Comentarii
Cornel Popa
Cornel Popa
Senatorul PNL Cornel Popa a devenit vicepreşedinte al Senatului României, o dată cu noua sesiune parlamentară.

Liberalii l-au votat pe Popa (n. în 1951) vicepreşedinte, în locul Iulianei Scântei, senator PNL de Iaşi, născută în 1976.

Fost preşedinte al PNL Bihor, Cornel Popa a mai fost membru în Biroul Permanent al Senatului României, având atribuţii de secretar, până în 2012, când a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor. De altfel, Popa este unul dintre veteranii grupului parlamentar PNL, find deputat între 2000 şi 2008, senator în 2008 – 2012 şi iarăşi senator din 2016 până în prezent. Popa este vicepreşedinte şi al comisiei senatoriale pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului, fiind preşedinte al grupului de prietenie cu Malta şi membru în grupurile de prietenie cu Ungaria şi Grecia.

Ceilalţi vicepreşedinţi ai Senatului sunt Niculae Bădălău (PSD), Iulian Manda (PSD) şi Mihai Goţiu (USR) – cunoscutul militant anti-cianuri la Roşia Montană.

În a doua jumătate a anului 2016, Cornel Popa intrase într-un con de umbră, după ce nu a mai candidat pentru încă un mandat la şefia CJ Bihor, iar Ilie Bolojan a preluat preşedinţia PNL Bihor, tocmai de la Cornel Popa. De altfel, tot Bolojan a fost cel care a insistat ca Popa să cedeze în favoarea lui Mircea Mălan candidatura pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, din partea PNL.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor