Coroana Reginei, expusa la Teatru

Coroana Reginei, expusa la Teatru
În cadrul evenimentelor de ziua oraşului, în zilele de 12 și 13 octombrie, în foișorul Teatrului va avea loc o expoziție inedită.

Regina Maria este omagiată prin expunerea Coroanei Reginei. Această Coroană prezintă o simbolistică aparte pentru poporul român, cu ea fiind încoronată Regina Maria, în anul 1922, ca Regină a României Mari.

Însemnul monarhic ajunge la Oradea joi seara şi în următoarele zile va fi expus într-o vitrină şi va putea fi admirat între orele

Fact box

Programul de Ziua Oradiei

– ora 11.00 – Şedința festivă a Consiliului Local Oradea, în Sala Traian Moşoiu din Primărie

– ora 13:00 – dezvelirea statuii Reginei Maria, în prezența membrilor Familiei Regale reprezentată de Altețele Lor Regale Principele Radu și Principele Nicolae ai României. Va fi prezentă la Oradea Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei, nepoata Reginei Maria și fiica Principesei Ileana. Alocuțiunile privind însemnătatea evenimentului vor fi rostite de primarul municipiului Ilie Bolojan și de către directorul Muzeului Național de Istorie București – dr. Ernest Oberlander Târnoveanu.

– ora 14:15, la statuia lui Aurel Lazăr va avea loc o depunere de coroane după care seara, de la ora 19:00, în sala Teatrului va avea loc un concert simfonic de gală.

– ora 20:00, din fața statuii lui Aurel Lazăr va porni tradiţionala retragere cu torţe a militarilor de la Garnizona Oradea, pe traseul statuia lui Aurel Lazăr – B-dul Republicii (pietonal) – P-ţa Ferdinand – str. V. Alecsandri – Piaţa 1 Decembrie.

– în Parcul 1 Decembrie, pe scena amenajată vor concerta trupele Vama, Direcția 5, Ana Maria Georgescu și Vivere.

– la finalul concertelor, la ora 23.30 va avea loc focul de artificii dedicat Zilei Orașului.

 

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !