Corso-ul, un blazon deja jerpelit

21Comentarii
Corso-ul, un blazon deja jerpelit
ORADEA  – Se ia un ansamblu pietonal blazon pentru Art Nouveau-ul românesc. Se adaugă câteva tone de marfă scumpă şi de proastă calitate, se asezonează cu o doză bună de nepăsare funcţionărească şi blazare cetăţenească de Bihor şi se obţine, astfel, Corso-ul orădean.

Redat orădenilor şi turiştilor străini după câţiva ani de şantier, timp în care a absorbit miliarde bune din banii orădenilor, ansamblul pietonal Republicii dă semne vizibile de oboseală.

 

Decapitate

O simplă plimbare pe pietonalul orădena relevă cu uşurinţă distrugerea mobilierului nu de mult achiziţionat. „Cred că lucrătorii de la RER sunt de vină pentru că sunt decapitate coşurile de gunoi. Lucrează fără atenţie şi nici mobila asta nu-i chiar aşa solidă şi se distruge dacă o bruscehează. Nu a fost o soluţie foarte deşteaptă.

Puteau găsi ceva din metal, care să reziste şi la vremea rece şi umedă de toamnă şi la „impactul” cu gunoierii”, crede Irina Boca. Studentă la Oradea, tânăra spune că apreciază terasele de pe Republicii: „Este mai multă viaţă aşa, nu cred că deranjează pe nimeni”.

În condiţiile în care tot mai multe dintre coşurile de gunoi de pe Republicii – pietonal îşi pierd capetele, angajaţii Primăriei se lasă duşi cu vorba de firma executantă, care ar avea obligaţia să le repare pentru încă un an şi jumătate. Conform contractului, mobilierul stadal este în garanţie pentru 25 de luni din ziua achiziţiei.

„Mi s-a promis că vor veni să facă reparaţiile săptămâna trecută, dar nu au venit. Îi sun azi să văd de ce şi când o să vină”, ne-a transmis Dan Gherdan, director adjunct pe probleme de protecţia mediului în cadrul Direcţiei Tehnice din Primărie. Un astfel de coş  costat Primăria 1.543,43 RON cu tot cu tva.

 

Cam pute…

Totuşi, socializarea tinerilor pe Corso este, pe alocuri, deranjată de mirosurile care părăsesc canalele colectoare ale apei de ploaie, care străbat Corso-ul pe toată lungimea sa. „Dacă apa apucă să băltească o vreme, în partea dinspre Agenţia CFR iese de sub grijalul metalic o putoare de canalizare de-ţi întoarce stomacul pe dos. Am vrut să stau la o cafea în zona aia dar mi-a fost imposibil din cauza duhorii”, povesteşte Alina.

De altfel, viaţa ansamblului pietonal nu se prea înscrie în limitele expuse de Primărie: stâlpii hidraulici care, conform edililor, ar avea rostul de a bloca accesul maşinilor pe Corso, cu excepţia ambulanţelor şi a pompierilor, şi-au cam pierdut funcţionalitatea din moment ce aceştia stau coborâţi cu zilele, astfel încât chiar şi jeep-urile au acces liber pe pietonal.

Cristina Ghilea



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor