Costel Busuioc, in duet cu Julio Iglesias

Costel Busuioc, in duet cu Julio Iglesias
Costel Busuioc va canta impreuna cu Julio Iglesias in patru orase din Romania, in cadrul unui proiect denumit “Arta contra drog”. Cei doi vor sustine patru concerte in luna iulie, in Cluj, Iasi, Constanta si Brasov, a anuntat Centrul International Antidrog si pentru Drepturile Omului.

Pentru ca cei mai multi artisti autohtoni sunt mai preocupati de campania electorala, care le aduce venituri consistente, CIADO l-a ales pe Costel Busuioc, romanul devenit celebru in Spania, sa sustina lupta impotriva consumului de droguri, alaturi de Julio Iglesias, un cantaret consacrat pe plan mondial.

“In acest an electoral, majoritatea artistilor autohtoni au angajamente, asa ca am apelat la o vedeta internationala, Julio Iglesias si la un tanar talent aflat in ascensiune, Costel Busuioc. Concertele vor avea o durata de doua ore, fiecare artist va interpreta propriile melodii, insa va exista si un duet”, a declarat Anghel Stoian, vicepresedinte CIADO.

Concertele vor avea loc pe stadioanele din cele patru orase, iar pretul unui bilet urmeaza sa fie stabilit saptamana viitoare.

“Primul concert va avea loc in 14 iulie, la Cluj, al doilea va fi in 16 iulie, la Iasi, urmat de cel de la Constanta, pe 19 iulie si la Brasov, probabil pe 22 iulie. Inca mai negociem pentru Brasov, in rest totul a fost stabilit”, a anuntat Anghel Stoian.

Turneul “Arta contra droguri” face parte dintr-un proiect amplu al CIADO, care are ca scop constientizarea populatiei cu privire la amploarea si riscurile consumului de stupefiante.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !