Costuri ascunse… şi nu prea

21Comentarii
ORADEA - Cardurile, la fel ca şi telefoanele mobile, ba chiar mai mult, fac parte integrantă din viaţa noastră. Nu există salariat să nu aibă cel puţin un card. Cu toate acestea, puţini sunt cei care cunosc comisioanele legate de carduri. Deşi băncile prezintă aceste costuri pentru cei interesaţi. Vom vorbi doar despre cardurile de debit în lei, cele mai simple.


Când am început documentarea pentru acest
material am pornit cu ideea că mă voi lovi de
reticenţa băncilor de a oferi astfel de
informaţii. Trebuie să recunosc că m-am
înşelat. Cu unele mici excepţii,
când responsabilii locali au trebuit să
ceară „Ok-ul” de la banca-mamă
pentru a mi se permite să public informaţiile
referitoare la comisioane, bancherii au prezentat
comisioanele cerute.


Trebuie menţionat că pentru public aceste
comisioane sunt cuprinse în broşuri care pot
fi găsite la ghişeele băncilor sau
uneori sunt prezentate şi pe site-urile
băncilor respective.


 

Comisioane


 


Majoritatea băncilor percep comision 0 la emiterea
cardului de debit. Amintim aici de Alpha Bank, BCR,
BRD, Banca Transilvania, OTP Bank sau Raiffeisen Bank.
Banca Românească percepe un comision de 3,5
lei la emiterea cardului, iar Bancpost 3 lei.


Se schimbă problema însă când
vine vorba despre interogarea de sold şi
retragerea de numerar. Unele bănci nu percep nici
un fel de comision la astfel de operaţii. Este
vorba de Banca Transilvania, Alpha Bank şi
UniCredit Ţiriac Bank, care au comisioane 0 la
retragerea de numerar de la bancomatele proprii, precum
şi la interogarea de sold. BRD reţine un
comision de 0,2%, minim 0,2 lei, la retragerea de
numerar. Banca Românească percepe o
taxă de 0,2%, minim 0,4 lei, iar OTP Bank – 0,2%
la retragere de numerar şi 0,3 lei la interogare
de sold.


Cei care au carduri Raiffeisen Bank vor plăti un
comision de 0,3 lei la interogare şi 0,2%, minim
0,2 lei la retragerea de numerar.


Costurile sunt mai mari în cazul retragerii de
numerar de la bancomatele altor bănci. Pentru cei
care au carduri emise de Banca Românească,
comisionul pentru retragerea de bani de la ATP-urile
altor bănci este de 3 lei. „Avem
însă o convenţie cu câteva
bănci: Alpha Bank, Piraeus şi Transilvania,
unde comisioanele sunt de doar 1 leu”, ne-a
informat Vasile Celpan, ofiţer bancar la Banca
Românească.


Posesorii de carduri Raiffeisen vor fi taxaţi cu
0,5% din suma retrasă plus 2,5 de lei în
cazul retragerii de bani de la bancomatele altor
bănci din România. Aceleaşi sunt
costurile şi pentru cei care au carduri BRD
şi retrag numerar de la alte bănci. La fel
şi pentru posesorii de carduri OTP Bank, Banca
Transilvania sau Bancpost. Pentru posesorii de carduri
BRD costurile retragerii de bani de la bancomatele
altor bănci sunt de 0,5% din suma retrasă
plus 3,5 lei.


 

Plata cu cardul


 


Când vine vorba despre plata cu cardul la
comercianţi, toate băncile amintite au
comision 0, ceea ce ar trebui să le dea de
gândit clienţilor. „Clienţii ar
trebui să folosească mai mult această
modalitate de plată cu cardul. Acest lucru
îi scuteşte de anumite riscuri: jaf,
pierderea banilor etc.”, este de părere
Romeo Oanţă, director adjunct Banca
Transilvania – sucursala Oradea.


 

Dan Birta



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor