Cosurile de fum neverificate – pericol!

3Comentarii
Cosurile de fum neverificate – pericol!
Pompierii avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă coşurile de fum neverificate, necurăţate şi reparate de persoane neautorizate.

Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor informează că pot izbucni incendii din cauza   „sistemelor şi mijloacelor de încălzire utilizate în clădiri pentru menţinerea temperaturii mediului interior la un anumit nivel de confort”.

Pentru a evita izbucnirea de incendii, pompierii roagă proprietarii de imobile să verifice cosurile de fum şi să le repare, dacă e nevoie apelând la specialişti şi nu la indivizi neautorizaţi. Salvatorii bihoreni spun că întotdeauna coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 metri şi că aprinderea funinginii în interior la coşurile necurăţate poate produce o temperatură de 800 – 1000 grade Celsius.

Obligatoriu

Lt. Cristian Herţe, purtător de cuvânt al ISU Bihor transmite din partea pompierilor că în podul casei, coşul de fum trebuie „obligatoriu” tencuit pentru ca să nu apară fisuri prin care ar putea pătrunde scântei care să ducă apoi la incendiu (mai ales dacă în zona lui sunt materiale combustibile). Şi burlanele pentru evacuarea fumului trebuie curăţate periodic, iar coşurile de fum se vor proteja de elementele combustibile ale planşeelor prin izolaţie (trebuie îngroşată zidăria de cărămidă a coşului cu 25 centimetri) şi între coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.

Lt. Herţe spune că în plus trebuie lăsată o distanţă de minim 10 centimetri la trecerea prin acoperiş între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului. Pompierii avertizează şi asupra faptului că nu e voie ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului.

O.S.

Taguri: , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor