Cozma acuză UDMR

1Comentariu
ORADEA - Felix Cozma (foto), consilier judeţean PRM: „Mi se pare revoltător modul cum au înţeles liderii UDMR să facă campanie pentru alegerile europarlamentare. Mă refer la defilările caravanei UDMR prin judeţul Bihor în maşini vopsite în culorile de stat ale Ungariei, fluturând drapelul statului maghiar şi intonând imnul de stat al Ungariei.

Eu mă întreb în ce ţară trăim? Cum este posibil ca astfel de manifestări, pe care nici nu ştiu cum să le cataloghez, să se desfăşoare sub nasul nostru şi nimeni să nu adopte nici o poziţie, nimeni să nu le condamne. Autorităţile competente care ar trebui să sancţioneze aceste manifestări se leagă la ochi şi se prefac că nu văd nimic. Manifestări extremiste, incitatoare, care nu au nimic de-a face cu spiritul democraţiei sau cu toleranţa”.

Astfel cataloghează cel mai tânăr consilier judeţean campania electorală a Uniunii. Cozma a mai amintit şi faptul că în Ungaria s-a înfiinţat „Garda Maghiară”, „care defilează cu mii de aderenţi care ţin în mână torţe, la fel cum se proceda pe vremea nazistă”.

Felix Cozma s-a referit şi la răspunsul pe care i l-a dat preşedintele Kiss, prin intermediul J.b., cu privire la omisiunile din declaraţiile sale de avere. „Nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii. Nimeni nu se poate prevala de ignoranţă sau de neştiinţă pe terenul penalului. Nu poţi să dai în cap la cineva şi să spui că nu ai ştiu că este o infracţiune. Sunt decis în proporţie de 60-70% să fac plângere penală pentru fals în declaraţia de avere. De ce mai ezit în proporţie de 30-40%? Pentru că problema din declaraţia de avere a domnului Kiss este doar cireaşa de pe tort. Domnul Kiss are probleme mult mai grave pentru care ar trebui să fie şi se pare că este cercetat”, a ţinut să spună peremistul.

Calin Corpas



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor