Craciun impreuna

1Comentariu
Craciun impreuna
Naşterea lui Iisus Hristos în ieslea din Bethleem este pentru noi un mare prilej de bucurie sufletească.

Acestă zi reprezintă îndeplinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu cu privire la mântuirea noastră. La Vadu Crisului în fiecare an, în prima zi de Craciun, credincioşii de toate etniile sărbătoresc împreună acest eveniment.

Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos a dat naştere, de-a lungul vremii, la diverse tradiţii creştine cu elemente specifice fiecărei etnii şi confesiuni religioase. În prima zi de Crăciun a devenit deja tradiţie ca credincioşii să susţină împreună, români şi maghiari, un concert de colinde. La ieşirea din biserici, cetăţenii din comună, cu mic cu mare, au umplut sala căminului cultural în aşteptarea concertului organizat de Primărie.

Evenimentul a început cu colinde interpretate de membrii bisericii baptiste, una în limba maghiară şi una în limba română după care au urmat grupuri de colindători aparţinând confesiunilor: penticostală, greco-catolică, reformată şi ortodoxă. În încheiere, la rugămintea primarului Dorel Cosma, toţi cei prezenţi în sala căminului cultural, un impresionant cor de aproximativ 350 de persoane, ca simbol al  toleranţei şi bunei convieţuiri, a cântat „O, ce veste minunată” şi „La mulţi ani!”. Evenimentul s-a încheiat cu împărţirea de pachete de dulciuri pentru copiii din comună.

V.B.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor