Crăciun în avans la Oradea

Crăciun în avans la Oradea
Teatrul de Stat din Oradea a gazduit miercuri seara un extraordinar concert de Craciun, intitulat „Deschide usa, crestine!”. Sala mare de spectacole, devenita neîncapatoare în fata afluentei de public, a rasunat mai bine de trei ore de colinde si cântece traditionale românesti, aduse din toate zonele tarii.

Evenimentul, derulat sub patronajul Televiziunii Române – care a înregistrat
întreg spectacolul, pentru a-l difuza chiar în timpul Sfintelor
Sarbatori.

Cu sprijinul Consiliului Judetean Bihor, al Ansamblului Profesionist „Crisana”,
al Primariei Oradea si al Uniunii Vatra Româneasca, a reusit sa adune
sub acoperisul scenei dramatice oradene zeci de artisti, veniti sa preamareasca
în cântece izvorâte din traditia crestina a românilor
Nasterea Domnului si Sfânta Sarbatoare a Craciunului.

„Aducerea pe plaiuri bihorene a acestui concert de colinde i se datoreaza
în mare parte cântaretului si directorului Ansamblului Crisana,
Leontin Ciucur”, afirma Marioara Murarescu.

Ciucur a fost cel care a avut initiativa organizarii acestui spectacol de
traditie la Oradea, promitând ca va face tot posibilul ca bihorenii sa
fie gazde bune, si a reusit admirabil acest lucru.

Palinca, nu ceai

Oradenii, cunoscuti ca mari admiratori si continuatori ai folclorului, au
primit musafirii, indiferent de unde au venit, în aplauze care au uimit
chiar si echipa emisiunii „Tezaur folcloric”, Marioara Murarescu
multumind de nenumarate ori publicului, care revenea cu un nou val de aplauze.

Scena, cu un decor exceptional, un adevarat aranjament de Craciun, a primit
apoi grupurile de colindatori.

Zona de sud si sud-vest a tarii a fost reprezentata de interpreti din trei
judete, Timis, Dolj si Mehedinti, care, împreuna, au propus o serie de
cânturi originale, un mixaj omogen în care, totusi, o ureche avizata
putea recunoaste particularitatile fiecarei zone.

A venit apoi rândul colindatorilor din Satu Mare, grupurile „Cununita
nazdravana”, format exclusiv din copii, si „Cununita mare”
reusind sa impresioneze asistenta si sa-i smulga urale.

Cei care au aratat cu adevarat ce înseamna o sarbatoare la români
au fost colindatorii hunedoreni, „Padurenii”, urmasii celebrului
Dragan Muntean.

Pe lânga colinde deosebite, specifice arealului folcloric de provenienta,
ei nu au uitat de „jocul padurenilor”, dans care a facut ca poalele
fetelor sa se înfoaie si palmele publicului sa arda din pricina aplauzelor
ritmate.

La final, ei au împartit publicului „colaci si palinca”,
parca pentru a-i convinge pe spectatori ca în „iaga” nu este
ceai, asa cum banuiau unii.

„Ce vedere minunata!”

Pe scena au urcat apoi colindatorii Casei de Cultura a Studentilor, grupul
„Crai Nou”, condus de Leontina Farcas, care au readus în atentia
generala simplitatea si ritmurile domoale din judetul Alba.

Un alt grup a venit de la Cluj. Tinerii colindatori, condusi de o alta mare
valoare a folclorului autohton si o favorita a publicului oradean, Sava Negrean
Brudascu, au adus putin din atmosfera Craciunului din partile capitalei transilvane.

Unul dintre cele mai asteptate momente a fost cel al intrarii în scena
a gazdelor, artistii Ansamblului Crisana oferind o mostra de cum se cinsteste
nasterea Domnului în casele bihorene.

Onoarea de a închide acest spectacol-maraton, care s-a întins pe
durata a mai bine de patru ceasuri, a revenit tot unor reprezentanti ai judetului
Alba.

Secondat de cei doi copii ai sai si acompaniat de Ionut Fulea, cel care a
adus cu adevarat în sala atmosfera Sfintei Sarbatori a fost Nicolae Furdui
Iancu.

Vocile unei sali întregi li s-au alaturat pe acordurile uneia dintre
cele mai îndragite colinde românesti, „Ce vedere minunata!”,
într-o interpretare magnifica.

Laura Voicu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !