Craciunul, acasa la Andre Rieu, pentru timisoreni

De S.P.D.
Reactualizat la:
Timişorenii sunt invitaţi la un nou spectacol din seria celor transmise prin satelit
Timişorenii sunt invitaţi la un nou spectacol din seria celor transmise prin satelit
Timişorenii sunt invitaţi la un nou spectacol din seria celor transmise prin satelit: André Rieu «Home for Christmas». Admiratorii celebrului violonist vor putea, astfel, să-l “viziteze” pe artist acasă, căci concertul, unul festiv, este filmat preponderent la reşedinţa vedetei, un castel medieval romantic, aflat în oraşul său natal, Maastricht – Olanda.

Transmisia, oferită timişorenilor de Agenţia D’Stars, se va desfăşura sâmbătă 24 noiembrie 2012, ora 19:00, la Biblioteca Centrală Universitară “Eugen Todoran” Timişoara (BCUT). Datorită interesului deosebit pe care concertul îl trezeşte publicului timişorean, mult peste capacitatea sălii de la BCUT, D’Stars a obţinut acordul producătorului acestui concert ca spectacolul să fie redifuzat local a doua zi, duminică 25 noiembrie 2012, ora 19:00, în Sala de concerte a Colegiului Naţional de Artă “Ion Vidu” Timişoara.

Alături de Johann Strauss Orchestra, de solişti şi membrii corului, André va interpreta 26 de piese clasice de iarnă, în ambientul fermecător al grădinii sale ninsă de nea, cât şi în incinta bisericii Sf. Petru, aflată peste drum de reşedinţa maestrului. “Crăciunul nu mă va găsi nicicând departe de familia mea, spune André Rieu, mai ales acum, când mă pot bucura de feţele strălucitoare ale nepoţilor mei şi de entuziasmul lor, când vor vedea Pomul de Crăciun, cu cadourile aşteptând dedesubt. De-a lungul întregului an călătoresc de jur împrejurul lumii, pentru a aduce muzică şi bucurie fanilor mei, dar de Crăciun sunt mereu acasă“.

“«Acasă de Crăciun» include interpretări exclusive ale The Royal Choir Society Mastreechter Staar (Societatea Corului Regal ‘Stelele din Maastricht’), The Sjamaes Children’s Choir (Corul de copii ‘Sjamaes’), cât ale şi micuţei Rosa, o balerină în vârstă de 10 anişori. Nu vor lipsi nici sopranele Mirusia Louwerse, Kimi Skota şi Carla Maffioletti, cât şi consacratul trio de tenori ‘The Platin Tenors’. În exclusivitate pentru publicul din cinema-uri, André Rieu va lua parte Live la o sesiune de întrebări şi răspunsuri, o conversaţie prin satelit cu fanii săi, discuţie ce precede difuzarea concertului «Home for Christmas». Evenimentul va fi găzduit de Charlotte Hawkins şi va oferi fanilor o şansă fără precedent de a interacţiona cu ‘Regele Valsului’.

Producătorii spectacolului îi îndeamnă pe spectatorii internaţionali ai transmisiei prin satelit din 24.11.2012, să participe la sesiunea Live de întrebări şi răspunsuri, punându-i lui André Rieu pe e-mail (ANDRERIEU@CINEMALIVE.COM) o întrebare în limba engleză, cât mai interesantă. Întrebarea trebuie pusă cu maximum două săptămâni înainte de concert. Expeditorul întrebării trebuie să menţioneze numele şi prenumele său, cât şi locaţia unde vizionează spectacolul”, dezvăluie Sorin Arădean, realizatorul evenimentului la Timişoara.

Biletele pentru ambele difuzări s-au pus în vânzare la casieria Cinema Timiş( putând fi cumpărate zilnic în intervalul 16:00 – 20:00) şi costă 55 de lei pentru transmisia de la BCUT şi 40 de lei pentru vizionarea de la Colegiul I. Vidu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !