Crâmpeie imagistice rome

1Comentariu
ORADEA - Holul Prefecturii Bihor găzduieşte începând de azi o expoziţie de fotografie intitulată „Romii-trecut, prezent şi viitor”. Lucrările surprind diversitatea intraetnică a comunităţilor de romi, multitudinea tradiţiilor şi obiceiurilor acestora, precum şi problematica socială complexă a acestora.  VIDEO 1 Video  VIDEO 2 Video

Expoziţia a fost realizată de Agenţia Naţională pentru Romi în colaborare cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice.                  

„Expoziţia îşi propune să facă cunoscută atât viaţa boemă a romilor, meserii, tradiţii, cultură, diversitatea breslelor, cât şi viaţa socială a acestora, surprinsă în veritabilele sale detalii. În cadrul expoziţiei sunt prezentate aproximativ 150 de fotografii, sub formă de tablouri”, spune Cristian Hetea, reprezentant al ANR.

 

Imagini şi discuţii

Tablourile sunt expuse pe trei panouri, fiecare având o temă precisă: trecutul, descrie meseriile, tradiţiile rome, dar şi holocaustul, robia, prezentul, cu păstrarea meseriilor şi a tradiţiilor, dar şi sărăcia şi marginalizare şi viitorul, care sunt copiii romi, proiectele educaţionale, culturale şi multi-culturale.

Expoziţia a debutat la Bucureşti, în cadrul Muzeului Naţional de Istorie, în data de 4 august. Acum se desfăşoară şi în alte opt localităţi: Craiova, Alba Iulia, Târgu Mureş, Oradea, Cluj Napoca, Braşov, Iaşi şi Călăraşi.

În deschiderea expoziţiei de la Oradea, reprezentanţi ai Prefecturii, ANR, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Inspectoratului Şcolar Bihor, Poliţiei, Evidenţei Populaţiei şi ong-urilor s-au întâlnit şi au discutat despre problemele romilor din judeţ şi posibilele soluţionări, majoritatea prin programe europene.

 

Carmen Brehoi



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor