Crater XCO Betfia – puncte pentru Olimpiada 2016

Reactualizat la:
Concurs spectaculos în jurul dealului de la Crater Foto: Velo Sport
Concurs spectaculos în jurul dealului de la Crater Foto: Velo Sport
Concursul începe duminică la ora 10:00 pentru amatori şi la 12:00 pentru profesionişti.


Clubul Sportiv Velo Sport Oradea organizează, în acest sfârşit de săptămână, în 1 şi 2 august, a cincea ediţie a concursului de ciclism montan „Cupa Crater XCO Betfia”. Ca o premieră, competiţia e organizată ca un concurs al Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI), Class 2 – Men Elite, înscris în calendarul UCI, de rang internaţional, contând direct pentru calificarea ciclistilor la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016!

Conform organizatorilor, vineri, 31 iulie are loc inspecţia traseului de către delegatul tehnic venit din Croaţia. Sâmbătă sunt programate antrenamentele oficiale şi duminică, 2 august, competiţia propriu zisă.

Cursa profesioniştilor va începe de la ora 12:00, precedată, de la ora 10:00, de competiţia rezervată amatorilor. Startul se va da la ora 10:00 de lângă Avenul de pe Dealul Şomleului, la „Crater”, în apropierea localităţilor Betfia şi Băile 1 Mai, concurenţii urmând a parcurge mai multe ture de circuit.

Disciplină olimpică

Cupa Crater XCO Betfia se organizează după regulamentul de Cross-Country Olimpic (XCO). Cross-Country Olympic (XCO) este una dintre cele patru discipline olimpice de ciclism şi singura probă olimpică dintre cele de mountainbike. Lungimea traseului este de aproximativ 5 km cu 250 m diferenţă de nivel cumulată pe tur. Include atât porţiuni de coborâri tehnice cât şi urcări, pe alocuri cu pante peste 25%. Fiecare concurent va parcurge mai multe ture, în funcţia de categoria din care face parte. Se vor acorda premii constând în bani – conform cerinţelor impuse de UCI, produse, bonuri de cumpărături, cupe şi medalii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase