”Cred că Bulgaria a făcut blat cu Albania”

1Comentariu
”Cred că Bulgaria a făcut blat cu Albania”
Atacantul echipei Şahtior Doneţk şi al reprezentativei României, Ciprian Marica, a declarat, miercuri, ironic, că meciul Bulgaria – Albania, scor 0-0, din grupa G a preliminariilor Euro-2008, a fost “blat”, după ce selecţionerul bulgar Hristo Stoicikov a spus acelaşi lucru despre Olanda – România.

“Este un rezultat neaşteptat, şi sunt foarte, foarte bucuros. Cred că Bulgaria a făcut blat cu Albania, pentru că aşa se pare după acest 0-0. Sper să facă şi în continuare astfel de blaturi”, a spus, ironic, Marica.

Internaţionalul român, autorul unui gol în meciul cu Luxemburg, scor 3-0, disputat miercuri, la Piatra Neamţ, a menţionat că s-ar bucura ca echipa naţională să revină în oraşul moldav: “M-am simţit foarte bine la Piatra Neamţ, sper să mai jucăm aici chiar şi cu Olanda, pentru că oamenii de aici ne-au susţinut foarte bine”.

Şi fundaşul Dorin Goian (Steaua) s-a arătat încântat de atmosfera de la Piatra Neamţ, însă crede că un meci de importanţa celui cu Olanda ar trebui să se dispute la Bucureşti.

“Este frumos la Piatra Neamţ, eu am jucat aici, ştiu cum este publicul şi mereu mă reîntorc cu mare plăcere. Dar cu Olanda cred că ar trebui să jucăm în Ghencea şi nu aici. E un meci important şi lumea va veni în număr foarte mare şi va face o atmosferă extraordinară. După acest rezultat cred că şi suporterii din Bucureşti îşi vor întoarce faţa către noi”, a spus Goian.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor