Credincioşi la Izvorul Tămăduirii

Mănăstirea de la Izbuc
Mănăstirea de la Izbuc
Sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului” a strâns şi în acest an sute de creştini la mănăstirea de la Izbuc, aflată în comuna Cărpinet din zona Vaşcău. Aici, credincioşii sunt atraşi în fiecare an de Izvorul Tămăduirii, ale cărui ape nu curg tot timpul anului, ci izbucnesc din când în când din pământ.

Călugării de acolo spun că apa izvorului a vindecat mulţi bolnavi. Legenda spune că un copil orb ce se afla prin preajma izvorului a auzit un susur de apă, iar după ce s-a spălat pe faţă cu apă de izvor a început să vadă. Această legendă îi face pe credincioşi să revină la mănăstire an de an, de Sfântă Mărie, în speranţa că vor putea lua apă de la izvor.

Apa a ţâşnit şi marti

Credincioşii care au fost marti la Izbuc au spus că de dimineaţă apa a izbucnit din pământ, iar oamenii prezenţi şi-au luat apă. Anual, cu ocazia acestei sărbători, preoţii de la mănăstire fac o slujbă la izvor, separat de cea din mănăstire.

Oamenii care merg însă la Izbuc s-au arătat deranjaţi, în ultimii ani, de tarabele cu mititei, bere şi muzică, aşezate nu departe de locaşul sfânt, şi care atrag îndeosebi tinerii veniţi cu corturile. Pentru a proteja credincioşii, în ultimii doi ani, preoţii s-au opus amplasării tarabelor în zona mănăstirii, acestea fiind mutate într-un loc mai izolat. „În fiecare an mergeam la mănăstire, dar nu ne-a plăcut din cauza muzicii. Acum am venit la Oradea şi pentru icoana făcătoare de minuni, şi pentru moaşte. Ne place mai mult, pentru că e linişte”, spune o localnică din Roşiori.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase