Credit cu certificatul de depozit

Nicolae Hodisan
Nicolae Hodisan
Certificatul de depozit poate deveni o formă de garantare a creditului de producţie contractat de producătorii agricoli care nu au reuşit sau nu au dorit să-şi valorifice producţia agricolă obţinută.

„În baza OUG 141/2002 actualizată, privind reglementarea depozitării seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit, MADR a eliberat şapte licenţe de depozit pentru un număr de patru agenţi economici din judeţul Bihor”, a precizat Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei Agricole Bihor. Există astfel posibilitatea ca producătorii agricoli care nu dispun de spaţii de depozitare licenţiate să-şi poată depozita, fără a fi vândută, producţia de seminţe destinată consumului, primind în schimb un certificat de depozit, valabil 12 luni, care-i poate oferi beneficiarului posibilitatea de contractare a unui credit.

Garantat

Fondul de Garantare a Creditului Rural – IFN – SA(FGCR) este împuternicit de MADR, în condiţiile prevăzute de lege, să asigure administrarea schemei de garantare a certificatelor de depozit.

Informaţii suplimentare privind spaţiile de depozitare licenţiate şi băncile prin intermediul cărora se pot contracta credite în baza certificatelor de depozit le puţei obţine de la Direcţia pentru Agricultură Bihor, compartimentul autorizare şi licenţiere depozite de cereale, telefon: 0259/416722, int. 105, de luni până vineri între orele 8-16, sau accesand următoarea adresa: http://www.directiaagricolabihor.ro 

S.Al.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !