Creditarea IMM-urilor in conditiile Basel II

Odatã cu aderarea României la marea familie europeanã, la nivelul sistemului bancar românesc se va trece la aplicarea acordului bancar Basel II, care presupune cele mai bune practici de management al riscului.

Armonizarea cu prevederile acestui acord trebuie încheiatã în acest an, iar Basel II va introduce ca o conditie esentialã riscul operational în calcularea cerintelor de capital. „ Viitorul accesului IMM la finantare, în conditiile noilor reglementãri prevãzute în Basel II, va fi discutat pe data de 9 martie”, a anuntat Ioan Mintas, prim-vicepresedinte al CNIPMMR. Reuniunea va avea loc la Hotel Continental, ocazie cu care va fi inaugurat Terminalul Bursei de Mãrfuri Oradea si se vor dezbate posibilitãtile de accesare a fondurilor europene prin programul SAPARD.

„IMM-urile sunt îngrijorate cã bãncile vor înceta sã le crediteze, sau cã aceste creditãri vor fi rationalizate sau diminuate”, a reliefat Ioan Mintas. Pentru a fi pregãtite, IMM-urile trebuie informate cu privire la modul în care vor fi evaluate de cãtre bãnci atunci când solicitã creditare. Ce pot face IMM-urile pentru îmbunãtãtirea accesului la credite?

Cum se pot pregãti singure pentru a-si apãra accesul la credite? La aceste întrebãri, si la multe altele, reprezentantii IMM vor primi rãspuns sãptãmâna viitoare, cu ocazia evenimentului organizat de CLIPMMO.

Claudia Curta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase