Credite pe baza adeverințelor APIA

De Simona Drimbău
Fermierii pot obţine credite pe baza adeverinţelor APIA
Fermierii pot obţine credite pe baza adeverinţelor APIA
De luni, 24 iunie 2019, APIA ar urma să elibereze adeverințe fermierilor care doresc să acceseze credite.

Aceste adeverințe le dau posibilitatea agricultorilor să contracteze credite de la băncile cu care APIA încheie convențiile și să garanteze aceste împrumuturi cu un procent mare din subvențiile care li se cuvin pentru anul de cerere 2019.

Conform legislației în vigoare termenul de eliberare a adeverinţei sau a înştiinţării negative de către APIA este de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării solicitării fermierului la APIA. În situația în care beneficiarul unei scheme de sprijin primeşte o adeverinţă de la centrul judeţean/local, pentru una din băncile creditoare, dar din motive ce decurg din procedura internă a băncii respective, nu i se acordă creditul, acesta se poate adresa altei bănci creditoare cu care APIA a încheiat Convenţia.

Procedură

Pentru aceasta, femierul va solicita „Acordul expres” al băncii respective (menţionată în adeverinţă). Prin acest acord banca confirmă faptul că acceptă schimbarea. Banca trebuie să înapoiezev fermierului originalul adeverinţei depusă de către acesta la solicitarea creditului. Originalul adeverinţei va fi depus de către fermier la APIA în vederea eliberării unei noi adeverinţe, completând din nou documentele specificate în prezenta procedură.

În cazul în care beneficiarul nu se prezintă să-şi ridice adeverinţa în perioada stipulată în procedura internă de lucru, angajatul desemnat pentru instrumentarea eliberării adeverinţelor, va scrie pe ea anulat şi va opera această menţiune în Registrul de intrări/ieşiri pentru Adeverinţe Înregistrare fermier.

Dacă fermierul nu mai doreşte să acceseze creditul pentru capitalul de lucru trebuie să restituie la APIA adeverinţa eliberată în original.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !