Creste cofinantarea pentru zonele calamitate

Creste cofinantarea pentru zonele calamitate
Începând cu 2006, Agentia SAPARD va oferi sprijin financiar mai mare pentru proiectele de procesare agroalimentara situate în zonele calamitate de inundatiile din acest an.

Potrivit unui comunicat SAPARD, fondurile nerambursabile acordate pentru proiectele de înfiintare sau modernizare a unitãtilor de procesare agroalimentarã vor creste de la 50% (cât se acorda în mod normal) la 75% din valoarea eligibilã a proiectului. Astfel, societãtile comerciale,cooperativele de consum si grupurile de producãtori care realizeazã investitii în sectoarele de carne, lapte, legume si fructe, vinificatie, cereale, plante textile si pisciculturã trebuie sã contribuie doar cu un sfert din valoarea proiectului SAPARD

Conditii

Cresterea cofinantarii SAPARD la 75% se aplica în cazul în care procentul de calamitare al localitatilor în care va fi realizat proiectul este mai mare de 30%. Daca gradul de calamitare este între 10 si 30%, facilitatea este valabila doar pentru modernizarea sau reabilitarea unitatilor care au fost afectate direct de inundatii.

Potentialii beneficiari care solicita fonduri SAPARD pentru modernizarea unitatilor afectate de inundatii si se afla într-o localitate care a fost afectata în procent de pâna la 30%, trebuie sa prezinte un document eliberat de catre „Comitetul local pentru situatii de urgenta” care sa ateste faptul ca unitatea respectiva a fost afectata de inundatii.

Pentru realizarea investitiilor specifice industriei agroalimentare (Masura 1.1) se pot obtine fonduri nerambursabile de pâna la 2.000.000 de Euro, valoarea minima admisa a proiectelor SAPARD fiind de 30.000 de Euro.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !