Crinul liberal sau trandafirii?

10Comentarii
Crinul liberal sau trandafirii?
Bihorul a fost călcat în weekend de către doi prezidenţiabili: Crin Antonescu şi Mircea Geoană.

Mircea Geoană a venit la Oradea în dublă calitate. Ca om de stat şi ca lider de partid.

Într-o declaraţie publică făcută la sediul PSD Bihor, Geoană şi-a cerut scuze faţă de Ardeal. „Bucureştiul are o vină istorică faţă de Ardeal. Din păcate, nu a fost încă îndreptată”, a declarat Geoană. Preşedintele PSD a promis să includă în discuţiile de azi cu partenerii de coaliţie – PDL – problema modernizării Aeroportului Oradea. De asemenea, Geoană vrea un ritm mai susţinut al lucrărilor la Autostradă în Bihor.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a ajuns sâmbătă la Oradea după un periplu prin judeţ. Antonescu nu a pregetat să-i laude pe liberalii bihoreni, pe care i-a dat drept exemplu pentru celelalte filiale liberale din vestul ţării. Liderul PNL a scos în evidenţă promisiunile electorale „neruşinate” şi ulterior neonorate de către partidele de la Putere – PDL şi PSD. De asemenea, Crin Antonescu a declarat că în nici un caz nu-l preferă pe Mircea Geoană lui Traian Băsescu, spunând că în acest fel nu s-ar schimba nimic în România.

Crin acuză PDL şi PSD de ipocrizie

Venit de pe traseul Aleşd-SalontaTinca-Beiuş, preşedintele PNL, senatorul Crin Antonescu, i-a aşteptat sâmbătă pe militanţii PNL de la ora 10 în Sala Traian Moşoiu a Primăriei. De la pupitrul Primăriei Crin Antonescu a început prin a-i lăuda pe pesediştii bihoreni. „Mă interesează în mod strategic marile oraşe din Transilvania. Există o deschidere aici, istoric vorbind, pentru ideologia liberală. Din păcate, PNL a rămas aici sub posibilităţile sale. Mi-aş dori ca filialele din Timiş, Arad, Cluj, Satu-Mare să fie la fel de puternice ca cea din Bihor”, a spus Antonescu, trecând apoi rapid la adversarii politici.

„Suntem într-o Opoziţie fragilă cu UDMR. În Opoziţie mai sunt mass-media şi reprezentanţii societăţii civile. După cinci luni, acest Guvern nu este capabil să ofere răspunsuri la problemele actuale ale României. Nu au soluţii sau vin cu măsuri aberante, cum este impozitul forfetar”, a declarat Antonescu, atrăgând apoi atenţia asupra promisiunilor neonorate ale PDL şi PSD, cum ar fi creşterea salariilor profesorilor. De altfel, liderul PNL crede că Guvernul Boc propune acum ţării o curbă de sacrificiu, după ce în campania electorală alegătorilor li se promiseseră cu totul altceva.

Ardealul lui Geoană

Însoţit de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu şi de cel al Mediului, Nicolae Nemirschi, preşedintele Senatului şi al PSD, Mircea Geoană, s-a întâlnit sâmbătă la Universitate cu cadrele didactice, având apoi alte întâlniri la Facultatea de Mediu şi la Hotel Internaţional din Baile Felix. Spre seară, Geoană s-a întâlnit la Casa de Cultură a Sindicatelor şi cu simpatizanţii PSD.

Apoi a vorbit de la tribuna PSD Bihor. După ce şi-a cerut scuze ardelenilor pentru „vina istorică” a Bucureştiului faţă de această regiune, Mircea Geoană a vorbit despre necesitatea reprioritizării obiectivelor României în contextul actualei crize economice. Liderul PSD le-a şi enumerat. Prioritare sunt infrastructura, „agri-business”-ul şi energia alternativă. „Dacă 2009 va fi un bun an agricol, atunci vom putea evita o recesiune puternică, în perspectiva unei relansări economice din 2011-2012″, a spus Geoană, care şi-a subliniat interesul pentru Ardeal. „De relansarea economică a Ardealului va depinde relansarea economică a României. Ardealul e o prioritate pentru noi. Nu e vorba aici doar despre goana după voturi, ci şi de asigurarea unui echilibru între regiuni”, a afirmat preşedintele Senatului.

Cere măsuri sociale

Geoană nu a uitat că e preşedintele unui partid cu o puternică latură socială. În acest sens, Geoană a cerut Guvernului Boc să aibă curaj şi să direcţioneze o parte din împrumutul contractat cu FMI şi Comisia Europeană spre mărirea salariilor şi pensiilor mici. „Nu-i putem lăsa pe cei cu venituri redusă să achite costul crizei economice. Trebuie să-i stimulăm pe cei cu venituri mici să consume în continuare. Însă pentru acest lucru ne trebuie un pic de îndrăzneală. Nu există soluţii miraculoase în absenţa stimulării consumului intern!”, a punctat Geoană.

Cursa pentru Cotroceni

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că nu-l va susţine pe Mircea Geoană în turul II, în cazul în care liderul PSD ar accede în al doilea tur de scrutin pentru preşedinţie, alături de Traian Băsescu. Crin Antonescu şi-a motivat declaraţia, spunând că preferându-l pe Geoană în locul lui Băsescu, nu se produce, practic, nici o schimbare de substanţă. „Never say never!”, i-a transmis, zâmbind, Geoană lui Antonescu.

Crin în facultate

Altfel, Preşedintele PNL s-a văzut nevoit să dea explicaţii pentru repetarea a doi ani din facultate. „Am repetat deliberat doi ani, împreună cu alţi 2-3 colegi. Aşa am decis noi atunci. Poate că nu a fost cel mai onorabil lucru, însă aşa erau vremurile. Eram şi proaspăt căsătorit… Nicidecum nu am fost un student incompetent. Se poate observa acest lucru oricând, în arhivă”, a spus Antonescu. Preşedintele PNL a dat de înţeles faptul că nu s-a grăbit să termine facultatea (Istorie-Filosofie), de frica unei repartiţii într-un sat pierdut de lume sau a încorporării…

Calin Corpas



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor