Cristi Andor a lovit decisiv

Cristi Andor a lovit decisiv
ORADEA - FC Bihor a reuşit o mică performanţă obţinând a treia victorie consecutivă în acest campionat. Succesul s-a conturat greu pe un teren clisos şi în faţa unei echipe arţăgoase, care s-a baricadat pe două linii şi a sperat la o remiză.

În plus, arbitrajul lui Florin Ghimbăşan a fost enervant, fragmentând prea mult jocul.
FCM Târgovişte a avut prima şi singura acţiune importantă a oaspeţilor, în minutul 10, când Marinică a combinat cu Paştin, acesta a şutat de la 15 metri şi Lipitor a prins. Orădenii au arat în gol până în minutul 24, când „capul” lui Mihu din opt metri a fost scos de pe linia porţii de fundaşul Câţa. Cea mai mare situaţie de a marca a fost irosită de juniorul Cristian Andor, care, singur la zece metri, a şutat în portarul Zegheru (37). Repriza s-a încheiat cu încercările lui V. Florea (41) şi Fl. Ţârcă (45), dar şuturile trimise au fost pradă uşoară pentru portar.
Au pus suflet
După pauză, oaspeţii au mai renunţat la un vârf de atac, Enescu fiind trimis pe teren pentru a aglomera mijlocul terenului şi a îngreuna construcţia gazdelor. Bihorenii s-au descurcat greu pe spaţiile mici lăsate de târgovişteni, iar ocaziile clare s-au lăsat aşteptate. Şuturile trimise de S.Achim (66) şi Mihu (78) nu au avut tăria necesară să-l surprindă pe Zegheru, titularizat pentru prima dată în acest campionat. În lipsă de alte idei care să întărească ofensiva, antrenorul Gheorghe Silaghi s-a uitat pe bancă şi l-a aruncat în luptă pe mijlocaşul Opriceană, mutare care s-a dovedit a fi inspirată. Imediat, mijlocaşul de culoare Parfait şi-a lăsat echipa în inferioritate numerică după ce l-a lovit fără balon pe Ambruş (83). Iureşul gazdelor a continuat şi în minutul 85, Opriceană a centrat perfect de pe partea dreaptă şi Andor s-a revanşat înscriind cu o puternică lovitură de cap din şase metri, care l-a lăsat fără speranţe pe înaltul Zegheru. Bucurie imensă pentru copilul de 18 ani crescut de FC Bihor care îl are ca idol pe Cristiano Ronaldo.
Victorie extrem de muncită a fotbaliştilor orădeni care au făcut risipă de energie şi au crezut până la capăt în şansa lor.

Andor (dreapta) a adus bucurie în rândul suporterilor bihoreni (Foto: Feher Jozsef)

 

Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase