Cristi Dănileț a stârnit intres major pentru educația juridică

De Alexandru Guiaș
Încântați de ora de educație juridică
Încântați de ora de educație juridică - © Foto: fundatiacomunitaraoradea.ro
Liceenii s-au arătat foarte interesați de cele două ore de educație juridică susținută de judecătorul Cristi Dănileț.

 Ochii cât cepele și întrebări nenumărate, acesta ar fi rezumatul unei lecții perfecte, apreciate de liceeni. În cadrul proiectului „Antrenăm vocea tinerilor”, la sfârșitul săptămânii trecute a avut loc primul eveniment legat de educația juridică pentru liceeni susținut de judecătorul Cristi Danileț, „Educație juridică pentru liceeni”.

Evenimentul a avut loc în Aula Magna a Universității din Oradea, iar în cadrul acestuia s-a discutat timp de două ore despre importanța implicării tinerilor în activitatea social-comunitară și rolul pe care educația juridică îl poate avea în viața tinerilor. Judecătorul le-a expus participanților prevederile Codului Penal, în contextul împlinirii vârstei de 18 ani și alte aspecte juridice precum legitima apărare, spațiul public și spațiul privat, sau libera exprimare, cu referințe către acte normative precum Constituția sau Codul Civil.

Liceenii au fost captivați de prezentarea lui Danileț, exprimându-și dorința de a afla mai multe despre Facultatea de Drept și viața de magistrat.

„Antrenăm vocea tinerilor” este un proiect realizat de Consiliul Județean al Elevilor Bihor în colaborare cu Asociația Good Life Performers. Conform inițiatorilor proiectului, acesta vizează informarea, formarea și consilierea actualei generații de reprezentanți ai elevilor și crearea unor materiale care vor asigura continuitatea procesului de reprezentativitate în următorii ani, în județul Bihor. Obiectivele specifice ale proiectului constau în organizarea unor cursuri de formare susținute de alumni ai Consiliului Elevilor, Horia Onița și Mark Lukacs, tineri care au avut un impact major asupra comunității de elevi din Bihor și alte persoane care activează în domenii de tineret precum Mihaela Tatu sau judecătorul Cristi Danileț.

Consiliul Județean al Elevilor (CJE) din Bihor crede că prin acest cursuri din cadrului proiectului „Antrenăm vocea tinerilor” și cu ajutorul tuturor celor implicați se va ajunge la formarea a circa 300 de elevi, care ar urma să asigure în următorii 2-4 ani, un nivel mult mai ridicat de activitate, implicare și reprezentativitate, față de anii trecuți. Implicit, elevi participanți la cursuri vor forma abilități și pentru a transmite mai departe informațiile necesare următoarelor generații. Finanțarea proiectului a fost în valoare de 10.000 de lei și a fost posibilă cu sprijinul FCO, inițiatorilor proiectului Maghiar Titus și Korosi Kristof (președinte, respectiv vicepreședinte al CJE Bihor).

Următoarele evenimente desfășurate prin proiectul „Antrenăm vocea tinerilor” vor avea loc în 8 aprilie („Drepturile elevului și reprezentare” cu Horia Onița), 22 aprilie („Inteligența emoțională și teste de personalitate” cu Vlad Sarca), 29 aprilie (Dezvoltare personală: time management, project management, teamwork, public speaking” cu Mark Lukacs) și 19-20 mai („Comunicare și dicție” cu Mihaela Tatu).

Cei care doresc să participe la aceste evenimente pot obține mai multe detalii accesând pagina de Facebook a proiectului: https://www.facebook.com/Antren%C4%83m-Vocea-Tinerilor-600486053483813/.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !