Cristi Dulca, prezentat oficial în funcția de selecționer U21

Cristi Dulca, prezentat oficial în funcția de selecționer U21
© Foto: frf.ro
Cristian Dulca a fost prezentat luni oficial în funcția de selecționer al reprezentativei Under 21 a României într-o conferință la care a participat și președintele FRF, Răzvan Burleanu.

Antrenorul în vârstă de 42 de ani îi va pregăti pe tricolorii U21 în campania de calificare la Campionatul European 2017, ce va fi găzduit de Polonia.

„Obiectivul pe care ni l-am propus, calificarea la EURO, este realizabil. Cu multă muncă, dar și cu șansă vom fi la turneul final. Nominalizarea mea în funcția de selecționer al reprezentativei Under 21 reprezintă un motiv de mândrie, e important să te afli în familia echipei naționale”, a declarat Cristian Dulca.

La tragerea la sorți a preliminariilor EURO 2017, programată pe 5 februarie, la Nyon, România se va afla în urna a doua valorică. „Din prima urnă valorică, toți adversarii sunt foarte puternici. Sunt de evitat Germania, Spania, Anglia. Cred că vom nimeri în grupă cu Portugalia. Mi-aș dori să mai picăm cu Slovenia, Moldova, Albania și San Marino. Indiferent de adversari, cel mai important să ne calificăm, să fim peste doi ani în Polonia”, a completat noul selecționer U21.

Urnele valorice stabilite pentru tragerea la sorți a preliminariilor EURO 2017:

Urna A: Spania, Anglia, Italia, Germania, Franța, Cehia, Portugalia, Olanda, Danemarca

Urna B: Rusia, Elveția, Suedia, Serbia, Israel, Ucraina, Slovacia, ROMÂNIA, Belgia

Urna C: Turcia, Slovenia, Austria, Grecia, Scoția, Croația, Norvegia, Armenia, Muntenegru

Urna D: Finlanda, Țara Galilor, Ungaria, Islanda, Bosnia-Herțegovina, Georgia, Moldova, Irlanda, Belarus

Urna E: Bulgaria, Cipru, Macedonia, Lituania, Azerbaijan, Kazahstan, Albania, Letonia, Estonia

Urna F: Feroe, Irlanda de Nord, Luxemburg, Malta, San Marino, Andorra, Liechtenstein

Vor fi trase la sorți 9 grupe: 7 grupe de câte 6 echipe și două grupe de câte 5 echipe, cu mențiunea că, în urma unei decizii a Comitetului Executiv UEFA, Armenia și Azerbaijan nu pot juca împreună.

Cele 9 câștigătoare de grupă se vor califica direct la turneul final, iar cele mai bune 4 ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a decide ultimele două selecționate care vor merge la EURO 2017 din Polonia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !