Cristian Danilet apara procurorii

Cristi Dănileţ
Cristi Dănileţ
Judecătorul Cristian Dănileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), şi fost vicepreşedinte al Judecătoriei Oradea, a reacţionat la atacurile care au ţintit procurorii implicaţi în cercetarea eventualelor fraude la referendumul din 29 iulie,

„Cine atacă procurorii riscă închisoarea. (…) Constat că în ultimele zile se fac diverse afirmaţii cu privire la procurori şi la anchetele lor. Desigur, vorbesc de referendumul recent desfăşurat. Mai constat că unii aşa zişi analişti/comentatori instigă la revolte publice împotriva magistraţilor. Şi mai constat că unii oameni, cercetaţi sau nu, se opun cu violenţă verbală sau fizică la desfăşurarea activităţilor ce ţin de ancheta penală”, a scris membrul CSM pe blogul său axat pe probleme juridice.

Dănileţ face trimitere la un articol din Codul Penal, potrivit căruia în cazul de sfidare a organelor judiciare pedeapsa este de închisoare sau amendă penală.

„Tuturor acestora le spun să citească cu atenţie următorul articol din Codul Penal introdus în legislaţia noastră în anul 2008: ART. 272 ind.1 – Sfidarea organelor judiciare Întrebuinţarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau ameninţătoare la adresa integrităţii fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei sau a organului de urmărire penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează întrebuinţarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau ameninţătoare în mod nemijlocit la adresa integrităţii fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, poliţist sau jandarm, pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiei”, mai precizează Dănileţ.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase