Crişul, debut cu emoţii la TF II de polo

ORADEA - Turneul final II al CN de polo pentru juniori II a început ieri la Bazinul acoperit Crişul. Prima zi a consemnat un debut cu emoţii pentru echipa CS Crişul, care a câştigat greu partida cu Astra Arad, scor 11-10 (3-3, 5-1, 2-4, 1-2).

Elevii antrenorului Eugen Băjenaru s-au desprins în al doilea sfert şi se părea că vor câştiga partida fără probleme. Nu a fost însă aşa, pentru că gazdele s-au întrecut în ratări, permiţându-le arădenilor să se apropie periculos şi chiar să egaleze spre final, scor 10-10. Crişul a ratat inclusiv două lovituri de penalitate şi a avut un procent foarte slab de valorificare a superiorităţilor numerice. Orădeanul Tiberiu Dolha a reuşit să înscrie golul victoriei pentru gazde în ultimul minut de joc. Crişul s-a impus astfel mai greu decât se aştepta, scor 11-10, dar rămâne „în cărţi” în lupta pentru primele două locuri ale clasamentului. În celelalte meciuri ale primei etape s-au înregistrat rezultatele: Dinamo – Triumf Bucureşti 19-7 şi CER Bucureşti – Viitorul Cluj-Napoca 10-6. Dinamo, campioana naţională en titre, a câştigat categoric meciul cu ocupanta locului III, Triumf. Ieri seară, Crişul a susţinut al doilea meci, în compania echipei CER Bucureşti. Azi, orădenii vor întâlni Viitorul Cluj-Napoca, de la ora 11, respectiv Triumf, de la ora 18. Meciul decisiv pentru stabilirea campioanei va avea loc sâmbătă, de la ora 11, între Crişul şi Dinamo.

 

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !