Crişul e campioană naţională

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
Crişul e campioană naţională
© FOTO: H2Opolo.ro
Echipa de juniori I a clubului orădean a cucerit titlul, după turneul final de la Bucureşti.

Desfăşurat în Capitală, cel de-al doilea turneu final al CN de polo pentru juniori I s-a încheiat cu triumful formaţiei Crişul Oradea. Echipa orădeană, pregătită de antrenorii Eugen Băjenaru şi Adrian Alexandrescu, luase o opţiune serioasă la titlul naţional al ediţiei încă de la primul turneu final, disputat în bazinul propriu.

Turneul de la Bucureşti a fost unul perfect pentru Crişul, care n-a făcut niciun pas greşit, învingându-şi toate adversarele, după cum urmează: 11-7 cu Triumf Bucureşti, 20-2 cu Viitorul Cluj-Napoca, 6-5 cu Steaua, 15-6 cu CSŞ nr. 1 Bucureşti şi 9-4 cu Dinamo. Ultima partidă, în compania principalei contracandidate la titlu, Dinamo, a constituit o veritabilă finală a competiţiei. Echipa noastră, căreia îi era suficient şi un rezultat de egalitate, nu le-a lăsat însă nicio şansă dinamoviştilor, impunându-se fără drept de apel, scor 9-4 (1-1, 3-2, 2-0, 3-1), prin golurile marcate de Ant. Alexandrescu 2, Dobre 2, Podină 1, Mureşan 1, Gabor 1, I. Szabó 1, Kováts 1. Crişul câştigase de altfel şi meciul direct din primul turneu final, de la Oradea, scor 12-8, astfel încât triumful său nu poate fi contestat.

Clasamentul final al CN de juniori I a fost următorul: 1. Crişul Oradea, 28 de puncte; Dinamo, 24 p; 3. Triumf Bucureşti, 16 p; 4. Steaua, 14 p; 5. CSŞ nr. 1 Bucureşti, 6 p; 6. Viitorul Cluj-Napoca, 0 p.

Mobilizare deosebită

„Doresc să remarc întreaga echipă, am putut observa o mobilizare deosebită din partea tuturor jucătorilor. Portarul Raul Gavriş şi fundaşul Bogdan Remeş şi-au adus o contribuţie majoră la acest succes. De asemenea, Antonio Alexandrescu a marcat goluri decisive în meciul cu Steaua, dar şi în cel cu Dinamo. Este însă meritul întregii echipe, toţi jucătorii merită felicitaţi. Trebuie să subliniez importanţa participării echipei noastre la Superligă, unde jucătorii se călesc şi acumulează experienţă. Doresc să aduc mulţumiri secundului meu, Adrian Alexandrescu, el fiind şi cel care a asigurat medicamentaţia echipei şi prezenţa ei la sala de forţă, de asemenea colegului meu, Ciprian Câmpianu, de la care provin mulţi jucători”, a declarat antrenorul Eugen Băjenaru.

Lotul echipei orădene a cuprins jucătorii: Raul Gavriş, Şerban Abrudan – portari; Kováts Viktor, Bogdan Remeş, Cristian Seichei, Szabó István, Cristian Drăghici, Aron Pop, Gui Zalán, Antonio Alexandrescu, Cristian Dobre, Andrei Podină, Şerban Mureşan, Czirják Kristof, Gábor Norbert.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase