Crişul, învinsă de Sportul Studenţesc

1Comentariu
Portarul orădean Mircea Furtoş încearcă să pareze un atac bucureştean
Portarul orădean Mircea Furtoş încearcă să pareze un atac bucureştean
Tinerii poloişti orădeni au pierdut cele două întâlniri cu scorurile de 9-11 şi 7-11.

Ultima etapă din acest an a Superligii Naţionale de polo a programat pentru Crişul meciurile din bazinul propriu cu Sportul Studenţesc. Partidele au avut loc la Bazinul acoperit Crişul şi au fost câştigate de formaţia bucureşteană, scoruri 9-11 şi 7-11.

Primul meci a fost foarte echilibrat. Orădenii şi-au adjudecat primul sfert, iar oaspeţii pe cel de-al doilea, scorul la pauză fiind egal, 3-3. Crişul a terminat în avantaj sfertul trei, scor 7-6, şi dădeau speranţe pentru obţinerea primei victorii din acest campionat. Din păcate nu a fost aşa. Mai maturi, bucureştenii au avut o revenire puternică în sfertul patru, impunându-se finalmente cu scorul de 11-9. Cea de-a doua partidă a fost la discreţia formaţiei bucureştene, care a condus ostilităţile de la începutul până la finele meciului. Primele trei sferturi au fost ceva mai echilibrate, scor 4-6. Oaspeţii s-au distanţat apoi în ultimul sfert, obţinând o victorie meritată, scor 7-11. Juniorii orădeni, care au ratat şi o lovitură de la 5 metri, au resimţit oboseala acumulată după prima partidă. Crişul rămâne astfel fără victorie în actuala ediţie de campionat, în timp ce Sportul o egalează pe Amefa Arad în clasamentul Superligii Naţionale. Nu trebuie însă uitat faptul că echipa orădeană este alcătuită în exclusivitate din juniori I şi II.

Campioana României, CSM Frigo Conty nu a jucat în această etapă, elevii antrenorului Cornel Gordan revenind vineri seară din deplasările la Napoli şi Budapesta.

Gavril Nuţiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor