Crișul Oradea, pe podium la polo juniori II

De Gavril Nutiu
1Comentariu
Crișul Oradea, pe podium la polo juniori II
Echipa Crișul Oradea s-a clasat pe locul 3 și a cucerit medaliile de bronz ale campionatului.

Disputat la Bazinul Steaua din București, cel de-al doilea turneu final al Campionatului Național de polo pentru juniori II (generația 2001-2002) a consemnat evoluțiile foarte bune ale formației Crișul (antrenori Marcel Hașaș și Eugen Băjenaru), care a înregistrat patru victorii și un singur rezultat de egalitate. Dar iată scorurile echipei orădene: 6-6 cu Triumf București, 9-3 cu Dinamo București, 21-11 cu CSM Cluj-Napoca, 10-7 cu Steaua București și 14-5 cu Corona Brașov.

Din nefericire, aceste rezultate nu au fost suficiente pentru câștigarea titlului, pentru că orădenii au suferit două înfrângeri la primul turneu final, disputat la Oradea, chiar în fața contracandidatelor la titlul ediției, Triumf (scor 7-11) și Steaua (scor 8-9). Crișul s-a clasat pe locul 3, cu 22 de puncte, iar Triumf a devenit campioană, cu 25 de puncte, urmată de Steaua, cu 24 de puncte. Interesant este faptul că echipa orădeană și-ar fi putut adjudeca titlul la București, dacă ar fi câștigat meciul cu Triumf. Partida s-a încheiat în cele din urmă la egalitate, scor 6-6, după ce Crișul a condus până în finalul întâlnirii, fiind egalată la ultimul atac al bucureștenilor.

Nu au mai putut recupera

„Regretăm că nu am putut realiza mai mult, deși am făcut un turneu foarte bun la București. Din păcate, noi ne-am compromis șansele la titlu în timpul primului turneu, de la Oradea, când am pierdut meciurile cu Triumf și Steaua. La turneul al doilea am jucat mult mai bine, dar nu am puut recupera handicapul de puncte. Avem o generație bună și cred că am fi meritat mai mult”, ne-a declarat antrenorul Marcel Hașaș.

Echipa Crișul s-a bazat pe următorul lot de jucători: Adrian Haivas, Horia Bărcan – portari; Cristian Barna, Alexandru Ihoș, Dominic Sava, Horațiu Ilisie, Majoros Egon, Victor Bodea, Cezar Stoica, Nagy Péter, Nichita Ilisie, Darian Luncan, Antonio Faragău și Belényesi Dávid.
Antrenorii orădeni s-au plâns de arbitrajele de la București. „Nu vreau să insist prea mult asupra acestei probleme. Nu pot însă să nu vorbesc despre un incident grav din meciul cu Steaua, când jucătorul nostru Belényesi a fost serios accidentat, fiindu-i spartă arcada, în urma unei lovituri cu genunchiul, în plină figură. Belényesi a fost transportat de urgență la spital, iar adversarul care l-a accidentat nu a fost nici măcar avertizat. De altfel niciun arbitru din Oradea nu a oficiat la acest turneu”, a afirmat antrenorul Marcel Hașaș.

Orădeanul Nichita Ilisie, cel mai tehnic jucător

FR de Polo a acordat premiile speciale ale CN de juniori II, la finele celui de-al doilea turneu final, disputat în Capitală. Cel mai tehnic jucător al campionatului a fost desemnat Nichita Ilisie, de la CS Crișul. Golgheterul turneelor finale a fost Raul Bindea, de la Steaua, iar titlul de cel mai bun portar i-a fost acordat lui Adrian Mihaluță, de la Dinamo București.
35483272_1864459216971549_6236323854168358912_n

Nichita Ilisie este unul din jucătorii de mare viitor ai poloului orădean. El a făcut parte de altfel din lotul echipei CSM Digi, vicecampioană națională a ultimei ediții a Superligii Naționale. Nichita Ilisie a fost de asemenea convocat și la lotul național al României, condus de selecționerul Dejan Stanojevic.

În așteptarea unui titlu

Echipele juvenile de polo ale CS Crișul și-au trecut până acum în cont un loc 3, la juniori II, respectiv un loc 4, la juniori I. Bilanțul poate fi îmbunătățit după turneele finale ale CN de juniori III, respectiv ale Cupei FR Polo pentru copii. Primul turneu final la juniori III va avea loc la Oradea, la începutul lunii iulie, iar primul turneu final la copii se va desfășura la finele acestei săptămâni, tot la Oradea.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor