Crişul, remiză cu Triumf

Echipa de polo juniori III a CS Crişul a debutat ieri cu o remiză la cel de-al doilea turneu final al CN, scor 8-8 cu Triumf Bucureşti, campioana naţională a ediţiei trecute.


„Am condus pe tot parcursul
întâlnirii, chiar cu două-trei goluri
diferenţă, dar am fost egalaţi în
final. Chiar şi aşa păstrăm
şanse mari la câştigarea titlului de
campioni. Totul se va decide în ultimul meci al
turneului, cel dintre noi şi Steaua CSŞ nr.
1.


Noi am câştigat partida directă de la
Oradea cu scorul de 9-6, deci va trebui să nu
pierdem la o diferenţă mai mare de două
goluri. Aceasta în cazul foarte probabil de
altfel în care atât Crişul cât
şi Steaua vor câştiga toate celelalte
meciuri de până atunci”, ne-a declarat
antrenorul CS Crişul, Dorin Sava.


După prima etapă a turneului final din
Capitală, clasamentul se prezintă astfel:


1. Crişul, 11 puncte;


2. Steaua CSŞ nr. 1 ,


9 p; 3. Triumf, 7 p;


4. Rapid, 6 p;


5. Viitorul Cluj-Napoca, 3 p;


6. Dinamo, 0 p.


Crişul va juca joi seara cu Rapid, vineri va
întâlni formaţiile Viitorul şi
Dinamo, iar sâmbătă va avea loc meciul
decisiv pentru câştigarea titlului de
campioană a ediţiei, cu Steaua CSŞ nr. 1
Bucureşti.


Gavril Nuţiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase